Soldul creditului neguvernamental acordat de bănci a crescut în august cu 0,7% faţă de luna anterioară, la 213,87 miliarde lei, în condiţiile în care împrumuturile în lei s-au majorat, iar cele în valută au înregistrat scăderi, potrivit datelor anunţate de Banca Naţională a României (BNR).
In termeni reali, soldul finanţărilor accesate de populaţie şi firme a fost mai mare, în august, cu 1,2%.
“Creditul în lei a crescut cu 2,0 la sută (2,5 la sută în termeni reali), în timp ce creditul în valută exprimat în lei s-a diminuat cu 0,5 la sută (exprimat în euro, creditul în valută a scăzut cu 1,0 la sută). La 31 august 2015, creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 0,2 la sută (2,1 la sută în termeni reali) faţă de 31 august 2014, pe seama majorării cu 15,0 la sută a componentei în lei (17,2 la sută în termeni reali) şi a diminuării cu 10,9 la sută a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută s-a redus cu 11,3 la sută)”, arată BNR, într-un comunicat.