
stirile imobiliare
Crin Antonescu, fostul candidat la funcția de președinție, a vorbit deschis în emisiunea „Ai Aflat cu Ionuț Cristache” despre situația politică din România și despre felul în care acționează președintele țării, Nicușor Dan.
Antonescu a explicat că părerile sale sunt personale. Nu mai face parte din niciun partid. A demisionat din PNL în momentul în care și-a depus candidatura la alegerile prezidențiale.
Crin Antonescu a fost critic față de felul în care s-a format guvernul după alegeri și de lipsa unui plan clar de acțiune. A spus că nu a înțeles de ce a fost nevoie să treacă peste o lună pentru a se ajunge la o soluție de premier, în condițiile în care această soluție era cunoscută din timpul campaniei.
„Nu avem, după o lună de tratative, pertractări, analize, comitete… Nu avem, din păcate, un program de guvernare foarte concret, cu măsuri concrete, cu termene concrete. Avem un program de guvernare care e o declarație de intenție, în principiu corectă, dar care nu spune nimic. Ea e valabilă oriunde și oricând.”, a spus Antonescu.
El a mai spus că această lipsă de claritate este o problemă majoră, mai ales că „noi avem nevoie de un program de guvernare. Asta ne spun înșiși guvernanții. Aici și acum.”
Antonescu a vorbit și despre rolul președintelui Nicușor Dan. Crede că acesta ar fi trebuit să profite de această lună pentru a contribui activ la conturarea unui plan concret.
„Cred că președintele ar fi trebuit să folosească această lună. Iarăși, el e președinte, domnul acesta e președinte, nu eu. Are dreptul să facă ce dorește, dar cred că ar fi trebuit să folosească această lună, nu în a patrona adunări de natură contabilicească. Pentru că președintele țării nu e contabil-șef. Nici măcar primul ministru n-ar trebui să fie.”, a spus Antonescu.
Articolul Crin Antonescu: Nu avem un program de guvernare concret, doar o declarație de intenție apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Crin Antonescu critică lipsa unui program de guvernare clar și concret din partea actualei conduceri. El spune că după o lună de discuții și negocieri, nu s-au stabilit măsuri precise și termene clare.
Articolul Crin Antonescu: Nu avem un program de guvernare concret, doar o declarație de intenție apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax