
stirile imobiliare
Ministrul Economiei Bogdan Ivan a anunțat că în ședința de Guvern de luni vor fi alocate sume atât pentru antreprenori locali, cât și pentru lucrări de urgență care trebuie întreprinse în Praid.
El spune că au fost evacuate duminică 45 de case.
„Din fericire, pe parcursul nopții evoluția nu a fost una negativă la nivelul plașeului minei vechi. (…) A fost evoluție până ieri după amiază, în cursul orelor 18-19, după care s-a redus acest ritm al surpării. În momentul de față, e o discuție la nivelul Comitetului pentru Situații de Urgență, pentru asta a stabili foarte clar și a comunica oamenilor dacă se pot întoarce în anumiți parametri înapoi la locuințe”, a spus Ivan, luni dimineața, la Antena 3 CNN.
El spune că se lucrează la blocarea cursului de apă cu diguri temporare.
Întrebat care sunt șansele ca Salina Praid să fie salvată, el a spus: „Se fac că aceste analize, inclusiv cu cei mai mari experți din România și experți internaționali și, în funcție de expertizele pe care ei le vor pune pe masă, vom putea să știm exact în ce măsură poate fi evacuată mina, care din cele șapte etaje subterane vor putea să fie evacuate pentru a păstra în continuare siguranță”.
Articolul Criza de la Salina Praid. Experți din România și experți internaționali fac analize, spune ministrul Ivan apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Se fac analize cu experți din România și experți internaționali, a declarat luni ministrul Economiei Bogdan Ivan, întrebat dacă Salina Praid va putea fi salvată.
Articolul Criza de la Salina Praid. Experți din România și experți internaționali fac analize, spune ministrul Ivan apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax