
stirile imobiliare
Potrivit surselor Gândul, forţele de ordine au depistat luni după amiaza un român care venea din Austria „înarmat” cu cel puţin un cuţit, găsit asupra lui.
Acesta declarase într-un video postat pe reţelele sociale: „diaspora, a venit momentul să ne luăm ţara înapoi”.
Surse judiciare au transmis pentru Gândul că numele bărbatului este Andrei George Bogean, în vârstă de 44 de ani. El a plecat luni dimineaţă de la Viena spre România. Autoturismul pe care îl conducea a fost oprit la PTF Nădlac-punctul vechi de trecere, de către poliţişti. A fost condus la sediul poliţiei de frontieră Nădlac, unde au fost făcute verificări sumare şi urmează să se facă un control total al maşinii şi bagajelor.
Poliţiştii au găsit un cuţit într-o geantă. A fost testat cu Deuger şi a ieşit pozitiv la o substanţă interzisă. Bărbatul va fi condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice.
Poliţia Română, prin Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, a anunţat într-un comunicat transmis la începutul lunii martie că a avut acţiuni pentru depistarea persoanelor care deţin ilegal arme şi pentru prevenirea şi combaterea braconajului cinegetic.
În anul 2024, poliţiştii au urmărit scoaterea din circuitul civil a armelor letale şi neletale deţinute ilegal, stabilirea trasabilităţii şi a modului de procurare şi introducere pe teritoriul naţional a armelor şi indisponibilizarea armelor şi muniţiilor folosite la săvârşirea infracţiunilor de braconaj cinegetic.
Articolul „Diaspora, a venit momentul să ne luăm ţara înapoi”. Român înarmat, prins de poliţişti la vama Nădlac apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Poliţiştii şi poliţiştii de frontieră supraveghează zonele de la graniţele României pentru a-i prinde pe cei care vor să se întoarcă în ţară pentru a participa la protestele violente.
Articolul „Diaspora, a venit momentul să ne luăm ţara înapoi”. Român înarmat, prins de poliţişti la vama Nădlac apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax