
stirile imobiliare
Oficialii din Danemarca au anunțat că vor cheltui 600 de milioane de dolari pentru a construi o flotă de nave de supraveghere. Acestea vor patrula prin Marea Baltică și Marea Nordului. În ultimii ani, în zonă au avut loc numeroase incidente, rușii fiind suspectați de implicare.
Danemarca va cheltui aproximativ 4 miliarde de coroane (614 milioane de dolari) pentru achiziționarea a 26 de nave militare pentru patrulare, intervenție în caz de deversare de petrol și supraveghere a cablurilor submarine, a declarat marți ministrul Apărării, Troels Lund Poulsen, potrivit Reuters.
„Amenințările cu care ne confruntăm astăzi pe mare sunt diferite și mult mai grave decât acum câțiva ani. În special, trebuie să răspundem unei Rusii amenințătoare, în timp ce dezvoltarea tehnologică avansează cu viteza fulgerului”, a spus Poulsen.
Pe lângă cele 26 de nave, Danemarca va achiziționa drone și sisteme sonar, care pot monitoriza și identifica activitățile subacvatice, a mai transmis ministrul danez.
Guvernul a spus că își propune ca multe dintre nave să fie construite în Danemarca, inclusiv în cooperare cu aliații săi NATO, dar nu a oferit alte detalii.
Țările riverane Mării Baltice sunt în alertă maximă după o serie de întreruperi ale cablurilor electrice, legăturilor de telecomunicații și conductelor de gaze. Toate incidentele s-au produs după startul războiului din Ucraina. Rusia a negat în permanență că se află în spatele incidentelor.
Ca răspuns, NATO și-a sporit prezența în zonă cu fregate, aeronave și drone navale. O preocupare a aliaților este așa-numita flotă din umbră, nave folosite de Rusia pentru a transporta petrol, arme și cereale, ocolind sancțiunile internaționale.
Articolul Efectele războiului. Danemarca va cheltui 600 de milioane de dolari pe nave de supraveghere apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Danemarca investește peste 600 de milioane de dolari într-o flotă de nave de supraveghere pentru a răspunde amenințărilor maritime tot mai mari din partea Rusiei în Marea Baltică și Marea Nordului.
Articolul Efectele războiului. Danemarca va cheltui 600 de milioane de dolari pe nave de supraveghere apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax