
stirile imobiliare
„Încă de dinainte de 1989 avem în lucru mai multe hidrocentrale care sunt realizate în proporții de la 60% până la 90% și care nu sunt finalizate nici în prezent din cauza unor aspecte birocratice, unor procese care sunt pe rol, unor lipse de avize de mediu, de scoatere din fond forestier și așa mai departe”, a explicat președintele interimar Ilie Bolojan de ce CSAT a decis ca acest proiect să fie considerat de siguranță națională.
El a explicat beneficiile finalizării acestor investiții.
„În condițiile în care puterea instalată a acestor hidrocentrale ar însemna creșterea cu 10% a întregii puteri instalate în hidrocentralele din România, acest lucru înseamnă pentru economia României un plus de energie de câteva procente, o energie ieftină, o energie curată și o energie constantă și sigură care ar permite ca în anii următori, alături de celelalte lucrări care au drept scop creșterea producției de energie în România, cum sunt cele pe nuclear sau cele prin care centralele pe cărbune sunt trecute pe gaz, înseamnă o independență energetică a României, înseamnă o siguranță pentru țara noastră și înseamnă foarte probabil condiții mai bune, ceea ce înseamnă un preț mai mic a energiei, înseamnă mai puține întreruperi și înseamnă deci o competitivitate mai bună a economiei naționale”, a adăugat Bolojan.
Proiectul va intra în circuitul de avizare
El a spus că proiectul va intra în circuitul de avizare și că speră că până în luna mai va ajunge la o formă finală.
„Urmează să intre în procedura parlamentară, în așa fel încât, odată cu aprobarea lui, să putem reîncepe, într-un termen cât mai scurt, lucrările de finalizare a acestor hidrocentrale, în așa fel încât, în 2 ani, maxim în 3 ani de zile, cele 10 hidrocentrale care sunt în stadii foarte avansate de lucrări, dar care nu pot fi terminate din aceste motive, să poată să intre în producție și să putem să avem un mix energetic mai bun”, a adăugat președintele interimar.
Articolul Finalizarea lucrărilor la hidrocentrale, declarată proiect de siguranță națională de către CSAT apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
CSAT a decis miercuri ca finalizarea lucrărilor la hidrocentralele din țară să fie considerată proiect de siguranță națională. În 2-3 ani, cele 10 hidrocentrale aflate în lucru ar urma să intre în funcțiune.
Articolul Finalizarea lucrărilor la hidrocentrale, declarată proiect de siguranță națională de către CSAT apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax