Fondul de investiţii NEPI negociază achiziţia mall-ului Promenada, o investiţie iniţială de 130 de milioane de euro, deschis în urmă cu mai puţin de un an în zona Floreasca din Bucureşti, tranzacţie în proces de due diligence, au declarat pentru MEDIAFAX surse din piaţa imobiliară.
“Într-adevăr suntem în proces de due-dilligence pentru achiziţia Promenada. Suntem unii dintre investitorii interesaţi de acest proiect, dar NEPI are suficiente resurse financiare pentru a cumpăra Promenada. Sperăm să finalizăm cât mai repede preluarea, dar nu depinde doar de noi, ci şi de vânzător” a declarat pentru MEDIAFAX Martin Slabbert, directorul executiv al NEPI.
NEPI, unul dintre cei mai mari investitori imobiliari de pe piaţa locală, gestionează în România centre comerciale, totalizând circa 330.000 de metri pătraţi, printre cele mai importante Ploieşti Shopping City, City Park Constanţa sau Vulcan Strip Mall Bucureşti. De asemenea, fondul sud-african de investiţii are în curs de dezvoltare centrul comercial Mega Mall din zona Pantelimon.
Surse din piaţa imobiliară au declarat anterior pentru MEDIAFAX că Raiffeisen evolution, dezvoltatorul Promenada, a primit oferte din partea mai multor investitori, existenţi pe piaţă, dar şi nou veniţi, şi are o listă scurtă cu cele mai bune 5 oferte.