
stirile imobiliare
„O instanţă de judecată nu poate suspenda sau anula o decizie a CCR, cum e cea de anulare a alegerilor prezidenţiale din decembrie 2024. Cu atât mai mult o decizie CCR care s-a pus deja in aplicare, prin emiterea HG de organizare a unor noi alegeri, în luna mai 2025”, spune Dănileţ pe pagina de Facebook.
Fostul judecător întreabă „cum să suspenzi să se aplice ceva ce deja s-a aplicat”.
„Desigur, dacă se decide altfel avem de a face cu o aberaţie judiciară, care produce urmatoarele consecinţe: judecătorul respectiv riscă să fie anchetat disciplinar pentru aplicarea cu rea-credinţă a legii; soluţia va fi corectată de ICCJ; INM trebuie să facă sesiuni speciale de pregătire a magistraţilor în drept administrativ şi drept constituţional”.
Articolul Fost membru al CSM după decizia Curții de Apel Ploieşti: Avem de a face cu o aberaţie judiciară apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Fostul judecător şi membru al Cosniliului Superior al Magistraturii (CSM), Cristi Dănileţ, spune, despre decizia Curţii de Apel Ploieşti că este „o aberaţie judiciară”, pentru că o instanţă de judecată nu poate suspenda sau anula o decizie a Curţii Constituţională a României (CCR).
Articolul Fost membru al CSM după decizia Curții de Apel Ploieşti: Avem de a face cu o aberaţie judiciară apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax