
stirile imobiliare
Conform acestuia, cluburile au înregistrat un progres substanțial comparativ cu anul 2023. Deși s-a înregistrat o pierdere de 65 milioane de lei, aceasta este cu 69 milioane de lei mai mică decât anul precedent.
FRF notează că situația se datorează unei activități intense pe piața transferurilor, care a generat venituri de 92 milioane de lei, cu 68 milioane de lei mai mult decât în anul precedent.
Cluburile din Superliga au înregistrat venituri totale de 570 milioane de lei în 2024, marcând o creștere de 81 milioane de lei față de anul anterior. Evoluția pozitivă s-a observat în toate categoriile de venituri: bilete, sponsorizări și publicitate, fonduri UEFA și subvenții.
Sponsorizările și publicitatea, principalele surse de încasări urmate de depturile TV
„Structura veniturilor a cunoscut o transformare importantă comparativ chiar cu anul 2019, pre-pandemie, când s-au înregistrat 340 milioane RON, față de 570 milioane RON anul trecut, adică o creștere cu 68%! În plus, dacă înainte de pandemie televiziunile reprezentau principala sursă de venit (35% din total), în 2024 sponsorizările și publicitatea conduc (29%), urmate de drepturile TV (22%) și biletele (16%)”, arată federația.
Cheltuielile cu personalul au ajuns la 448 milioane de lei, în creștere cu 13% față de 2023. Aceste costuri reprezintă 79% din veniturile operaționale, excluzând veniturile din transferuri. Cheltuielile operaționale generale s-au menținut constante, în valoare de 270 milioane de lei, semnalând un control mai eficient al costurilor.
Deși cluburile din Liga 1 se confruntă în continuare cu capitaluri proprii negative de -193 milioane de lei, acestea au fost îmbunătățite cu 100 milioane de lei comparativ cu anul trecut.
Datoriile totale au scăzut ușor, ajungând la 773 milioane de lei la finalul anului 2024, în scădere cu 4%
Un aspect pozitiv esențial al anului 2024 este creșterea investițiilor în academiile de copii și juniori. Cluburile din Liga 1 au alocat în total 65 milioane de lei pentru dezvoltarea tinerilor, ceea ce înseamnă o medie de 4 milioane de lei per club. Aceasta reprezintă o creștere de 14% față de 2023 și o creștere de 85% față de 2019.
Cinci cluburi – Rapid, Universitatea Craiova, Farul Constanța, FCSB și Sepsi – au contribuit cu 59% din bugetul total alocat centrelor de copii și juniori.
Pentru anul 2025, cluburile estimează o creștere totală a alocărilor cu 24% față de 2024, ceea ce reflectă angajamentul tot mai ferm al echipelor de primă ligă pentru dezvoltarea sustenabilă a fotbalului românesc prin investiții în generațiile viitoare, scrie frf.ro
Articolul FRF: Îmbunătățire semnificativă în plan financiar pentru cluburile din Superliga în 2024 apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Anul 2024 a adus o îmbunătățire semnificativă în plan financiar pentru cluburile din Superliga, acestea raportând cel mai bun rezultat net cumulat de la începutul pandemiei, arată FRF într-un raport publicat joi.
Articolul FRF: Îmbunătățire semnificativă în plan financiar pentru cluburile din Superliga în 2024 apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax