
stirile imobiliare
Președintele USR, Dominic Fritz, a avut, miercuri seara, o reacție în scandalul de hărțuire sexuală în care este implicat sociologul Marius Pieleanu.
„Cine e acuzat că a hărțuit și agresat sexual studente nu poate rămâne să predea ca profesor universitar și să apară la TV ca și cum nimic nu s-a întâmplat. Marius Pieleanu trebuie suspendat imediat din învățământ și carantinat în spațiul public. Protejat, cum pare, de o rețea de complicități, patronul Avangarde și profesor de sociologie la Școala Superioară de Științe Politice și Administrative (SNSPA) e încă la catedră și pe ecrane. E scandalos, după mărturiile publice ale multor victime care vorbesc despre ani de abuzuri repetate, frică și tăcere. Și despre un sistem care le-a abandonat. Marius Pieleanu trebuie să răspundă în fața justiției, acolo unde se bucură de prezumția de nevinovăție. Dar până atunci, noi avem datoria să acționăm preventiv și să protejăm victimele”, spune Fritz.
Acesta adaugă că e nevoie de o reacție fermă a instituției unde profesează, respectiv SNSPA, de o anchetă internă serioasă și de suspendarea imediată, dacă nu se autosuspendă.
„Nu poți să predai, să vorbești la televizor și în același timp să agresezi sexual, dintr-o poziție de putere, femei. Ce simt victimele abuzurilor sexuale când îl văd pe presupusul agresor tratat cu „domnule profesor”, în direct, la TV? Toleranța zero față de hărțuirea sexuală trebuie să devină o regulă. E o igienă morală de care spațiul public are urgent nevoie. Iar dacă rectorul Remus Pricopie nu e capabil să asigure integritatea SNSPA, care pregătește viitori lideri, să plece”, mai spune Fritz.
Într-o conferință de presă susținută la Palatul Cotroceni, președintele României, Nicușor Dan, a declarat că „manifestări de acest tip sunt inacceptabile”, referindu-se la acuzațiile grave aduse profesorului Marius Pieleanu de către mai multe femei, inclusiv o fostă studentă la SNSPA, într-o investigație jurnalistică recentă.
Referindu-se direct la situația de la SNSPA, Nicușor Dan a cerut o anchetă temeinică din partea universității, cu respectarea dreptului la apărare. „Cred că trebuie să fie o cercetare temeinică a universității și, bineînțeles, cu respectarea dreptului de apărare al celui învinuit. Dar trebuie o comisie de anchetă și un rezultat clar al investigației”, a spus președintele.
Declarațiile președintelui vin în contextul în care jurnaliștii de la Snoop au documentat mărturiile a trei femei care susțin că Pieleanu le-ar fi agresat în anii ’90 și 2000.
Ministrul Educației a anunțat deja că SNSPA va analiza informațiile și va aplica procedurile legale, în baza unei hotărâri de guvern din 2025 care întărește mecanismele de prevenție și sancțiune a hărțuirii în mediul universitar.
Potrivit investigației, o atmosferă tensionată persistă în jurul cazului, alimentată și de legăturile apropiate dintre Marius Pieleanu și persoane din conducerea administrativă a instituției.
Articolul Fritz îi cere rectorului SNSPA să asigure integritatea instituției în cazul Pieleanu sau să plece apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Președintele USR, Dominic Fritz, îi cere rectorului SNSPA, Remus Pricopie, să asigure integritatea instituției în fața scandalului în care este implicat, din nou, sociologul Marius Pieleanu. „Dacă nu e capabil (…) să plece”, spune Fritz, despre Pricopie.
Articolul Fritz îi cere rectorului SNSPA să asigure integritatea instituției în cazul Pieleanu sau să plece apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax