
stirile imobiliare
„Acum vreau să fim foarte atenți la secțiile de vot. Cei mai importanți sunt membrii noștri de acolo, din secțiile de vot. Vă rog, nu admiteți nicio fraudă electorală împotriva mea sau împotriva oricărui alt competitor. Trebuie ca fiecare român, indiferent cum a votat, să fie respectat. Ne rugăm pentru voi, cei din secțiile de vot, să fiți puternici și să rezistați până la finalul numărării fiecărui buletin de vot. Vă rog să nu semnați procesele verbale dacă veți constata nereguli, indiferent cât de târzie este ora”, spune George Simion.
El precizează că va da declarații publice doar după ce s-a numărat ultimul buletin de vot.
„Este forma noastră de respect pentru poporul român și forma noastră de a arăta că nu lăsăm pe nimeni în urmă și că fiecare din voi contează și fiecare vot exprimat astăzi contează. Mă înclin în fața românilor din afara granițelor țării care s-au prezentat la vot în număr mare și au străbătut sute de kilometri pentru a arăta că sunt mândri pentru că sunt români. Le voi rămâne devotat în tot ceea ce fac, deoarece nu este victoria mea sau a AUR și POT, ci este victoria poporului român. Voi rămâne, negreșit, devotat și celui care trebuia de drept să ocupe fotoliul de președinte, omul în care milioane dintre voi și-au pus speranțele. Spun aici, în fața poporului român: îmi voi respecta cuvântul pentru că România are nevoie de înțelepciunea și viziunea lui și pentru că eu nu vreau puterea pentru mine. Eu sunt aici pentru revenirea la ordinea constituțională. Vreau democrație, vreau normalitate și am un singur obiectiv. Să redăm poporului român ceea ce i-a fost luat. Și să punem din nou în centrul deciziilor oamenii simpli, curați, demi. Suntem cu poporul și pentru popor. Iar acest popor este făcut din tinerii care nu pleacă din țară, ci luptă pentru ea. Din ei trebuie să facem centrul existenței noastre. Lor trebuie să le construim un viitor mai bun. Poporul român este compus din muncitorii care nu cer pomană, ci dreptate”, adaugă liderul AUR.
El afirmă că „în următoarele ore se vor sfâșia hienele între ele pentru a obține puterea”.
„Vor putere de dragul puterii. Nu e lupta noastră. Nu ne vom amesteca în lupta lor. Noi suntem aici pentru a scrie istorie, nu pentru a face politică. Vreau să vă mulțumesc tuturor. Ați fost extraordinari. Vă iubesc și vă port în suflet. Ne vedem din nou după ce ultimul buletin de vot a fost numărat. Iar după aceea vom face ceea ce nu s-a făcut până acum, pentru că nu a existat curajul. Vom începe reconstrucția țării. Reconstrucția morală, politică și economică a României. Doar cu Dumnezeu înainte”, încheie Simion.
Geroge Simion este cotat în exit-polluri dreapt candidatul care a obținut cele mai multe voturi în primul tur al prezidențialelor.
Articolul George Simion: Voi rămâne devotat celui care trebuia de drept să ocupe fotoliul de președinte apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
„Voi rămâne, negreșit, devotat celui care trebuia de drept să ocupe fotoliul de președinte, pentru că România are nevoie de înțelepciunea și viziunea lui și pentru că eu nu vreau puterea pentru mine”, spune George Simion după închiderea secțiilor de votare.
Articolul George Simion: Voi rămâne devotat celui care trebuia de drept să ocupe fotoliul de președinte apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax