
stirile imobiliare
În comunicat, Hagi a precizat că va continua să colaboreze cu Consiliul de Administrație cu privire la proiectele de dezvoltare despre care a menționat că „vom încerca, împreună, realizarea unor noi performanțe administrative și sportive”.
Farul Constanța a evoluat în play-out-ul Superligii, în sezonul trecut, și a încheiat pe locul 5.
Gheorghe Hagi preluase echipa constănțeană în vara anului 2021, reușind, după revenirea la echipă, să câștige titlul, în 2023.
Dragi fariști, azi, 2 iunie 2025, am luat decizia de a nu mai fi managerul tehnic al echipei de seniori Farul Constanța.
Începând de mâine, 3 iunie, voi continua, alături de Consiliul de Administrație al clubului, proiectele de dezvoltare prin care vom încerca, împreună, realizarea unor noi performanțe administrative și sportive, se arată în comunicat.
Articolul Gheorghe Hagi se retrage din funcția de manager tehnic al Farului Constanța apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Gheorghe Hagi a anunțat luni că se retrage din funcția de manager tehnic al echipei Farul Constanța, începând marți, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul clubului.
Articolul Gheorghe Hagi se retrage din funcția de manager tehnic al Farului Constanța apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax