
stirile imobiliare
„Șantierele Autostrăzii Moldova (A7) avansează în ritm bun! Constructorii sunt mobilizați foarte bine, în special între Mizil și Adjud. Pe cei 28,35 km ai Lotului Mizil -Pietroasele, asocierea româno-bulgară a ajuns la un stadiu fizic al lucrărilor de 98,6%. Trebuie însă remediată rapid problema pasajului de la km 20 pentru a putea deschide circulația în luna aprilie”, transmite Sorin Grindeanu.
Constructorii turci de pe Lotul Pietroasele-Municipiul Buzău (13,9 km) au avansat până la 40% și vor finaliza lucrările până la sfârșitul acestui an. Până atunci vor asigura descărcarea de pe Lotul Buzău-Vadu Pașii, unde constructorul român lucrează în acest moment la podul peste râul Buzău.
Pe secțiunea dintre Focșani și Bacău (95,9 km), același constructor român a ajuns la stadii cuprinse între 25% și 45%.
„În mod sigur, anul acesta se va putea circula cel puțin de la Focșani la Adjud (49 km), iar anul viitor pe toată Autostrada Moldovei, finanțată prin PNRR, între Ploiești și Pașcani (319 km)”, arată Grindeanu.
Articolul Grindeanu: Autostrada Moldovei avansează rapid, cu porțiuni importante ce vor fi deschise curând apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Lucrările la Autostrada Moldova (A7) progresează într-un ritm accelerat. Constructorii sunt bine mobilizați pe toate sectoarele, în special pe tronsonul Mizil-Adjud, conform ultimelor informații furnizate de Ministerul Transporturilor.
Articolul Grindeanu: Autostrada Moldovei avansează rapid, cu porțiuni importante ce vor fi deschise curând apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax