
stirile imobiliare
Inițiativa legislativă depusă în Parlament stabilește clar că orice condamnat definitiv pentru corupție – așa cum sunt definite faptele în legislația penală – își va pierde automat dreptul la pensia specială. Este o măsură care se va aplica doar pentru viitor, în conformitate cu principiile constituționale și deciziile Curții Constituționale.
„Este esențial ca societatea românească să continue să promoveze valori precum corectitudinea, transparența și responsabilitatea. Această inițiativă legislativă reprezintă un pas concret în această direcție. Scopul acestui demers este de a întări încrederea cetățenilor în integritatea instituțiilor publice și de a transmite un semnal clar că privilegiile speciale nu pot fi păstrate de cei care au trădat încrederea statului și a societății prin acte de corupție”, spune deputatul USR Ștefan Tanasă.
Ce prevede inițiativa USR
Ce prevede inițiativa USR:
– Judecătorul menționează în sentință pierderea pensiei speciale pentru persoana condamnată definitiv.
– Dacă această condamnare este anulată ulterior, persoana este repusă automat în drepturi.
– Guvernul va trimite anual un raport către Parlament cu sentințele definitive care au dus la pierderea pensiilor speciale – un mecanism de monitorizare esențial pentru transparență.
„Spre deosebire de alte propuneri din trecut, proiectul USR nu face excepții – se aplică tuturor categoriilor care beneficiază de pensii speciale, inclusiv magistraților. Mai mult, acoperă un spectru mai larg de infracțiuni de corupție, prevăzute atât în Codul Penal, cât și în legi speciale, cum este Legea 78/2000. Această inițiativă nu este doar o corectare morală, ci și un pas esențial pentru a reconstrui încrederea cetățenilor în stat. USR merge mai departe cu lupta pentru o Românie în care legea e lege, inclusiv pentru privilegiați”, transmit liderii USR.
Articolul Inițiativă pentru tăierea privilegiilor celor condamnați. USR: Corupția nu merită pensie specială apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Deputatul USR Ștefan Tanasă propune o inițiativă legislativă care prevede că persoanele condamnate definitiv pentru fapte de corupție nu vor mai beneficia de pensii speciale.
Articolul Inițiativă pentru tăierea privilegiilor celor condamnați. USR: Corupția nu merită pensie specială apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax