
stirile imobiliare
Investigația privind prăbușirea avionului Air India, soldată cu peste 240 de morți, se concentrează pe posibile defecțiuni ale motorului, flapsurilor și trenului de aterizare, potrivit unei surse apropiate anchetei, relatează Reuters.
Tragedia aviatică, considerată cea mai gravă din ultimul deceniu la nivel global, a avut loc la scurt timp după decolarea aeronavei Boeing 787-8 din orașul Ahmedabad, în vestul Indiei.
Avionul care se îndrepta spre Marea Britanie, a pierdut brusc altitudine și s-a prăbușit într-o zonă rezidențială, izbucnind într-o explozie uriașă care a afectat o clădire de tip cămin a unui colegiu medical.
Impactul cu o pasăre este exclus
Din cei 242 de pasageri aflați la bord, doar unul a supraviețuit, iar surse media locale au raportat că până la 24 de persoane de la sol și-ar fi pierdut viața.
Informația nu a fost confirmată oficial până în prezent.
Potrivit unei surse citate de Reuters, anchetatorii analizează motivele pentru care avionul ar fi avut probleme de tracțiune la motoare, flapsurile nu ar fi funcționat corect, iar trenul de aterizare ar fi rămas deschis la decolare.
Se investighează inclusiv dacă Air India ar fi avut deficiențe de întreținere tehnică.
Un eventual impact cu o pasăre nu este printre ipotezele principale, a mai precizat sursa.
Articolul Investigația accidentului aviatic din India: se cercetează dacă avionul Air India ar fi avut deficiențe de întreținere tehnică apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
24 de persoane și-ar fi pierdut viața la sol
Articolul Investigația accidentului aviatic din India: se cercetează dacă avionul Air India ar fi avut deficiențe de întreținere tehnică apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax