
stirile imobiliare
„Cealaltă parte (SUA – n.r.) a acționat într-un mod care face dialogul lipsit de sens. Nu poți pretinde că negociezi și, în același timp, să divizezi munca permițând regimului sionist (Israel) să țintească teritoriul Iranului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Esmaeil Baghaei, notează agenția Tasnim.
Potrivit Reuters, afirmația lui Baghaei vine în contextul în care Teheranul acuză Washingtonul că a susținut atacul lansat de Israel.
Negocierile privind programul nuclear al Teheranului dintre SUA și Iran urmau să aibă loc duminică în Oman, însă după atacurile Israelului, discuțiile au fost anulate, scrie Bloomberg.
Președintele american Donald Trump a avertizat Iranul pe rețelele sociale să încheie un acord „înainte de a fi prea târziu”.
Iranul a lansat sute de rachete balistice împotriva Israelului în urma atacului direct fără precedent asupra instalațiilor sale nucleare, amplificând un conflict între inamici jurați care amenință să înghită Orientul Mijlociu.
Articolul Iranul afirmă că discuțiile cu SUA sunt „lipsite de sens” după loviturile israeliene apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Iranul a declarat vineri că dialogul cu SUA în privința programului nuclear al Teheranului este „lipsit de sens”, după ce Israelul a lansat un atac considerabil împotriva Iranului.
Articolul Iranul afirmă că discuțiile cu SUA sunt „lipsite de sens” după loviturile israeliene apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax