Istoria alegerilor prezidențiale din România din 1990 până la anularea scrutinului din 2024

Mediafax

În cele opt scrutine electorale prezidențiale desfășurate până în prezent, România a avut patru președinți, fiecare contribuind la conturarea tranziției democratice și la definirea peisajului politic contemporan.

Istoria alegerilor prezidențiale din România reflectă tranziția țării de la un regim comunist autoritar la un sistem democratic și deschis către valorile europene.

Aceste scrutine prezidențiale au fost adesea decisive, oferind o perspectivă asupra dinamicii politice interne și modelând evoluția societății românești.

În continuare, redăm principalele evenimente din istoria alegerilor prezidențiale, care pun în evidență tranzițiile politice și sociale ale României.

Alegeri prezidențiale, 1990: Un nou început pentru România post-comunistă

După căderea regimului Ceaușescu în 1989, România a organizat primele alegeri prezidențiale post-comuniste pe 20 mai 1990, un moment crucial în tranziția către democrație.

În cadrul acestor alegeri, au concurat Ion Iliescu (FSN), Radu Câmpeanu (PNL) și Ion Rațiu (PNȚCD). Prezența la vot a fost de 86,19%, iar numărul total al celor care s-au prezentat la urne a fost de 14.826.616, subliniind importanța acestora pentru viitorul țării.

Ion Iliescu, liderul Frontului Salvării Naționale, a obținut o victorie zdrobitoare cu 85% din voturi, beneficiind de sprijinul unui electorat care căuta stabilitate după ani de regim autoritar.

Astfel, Ion Iliescu rămâne singurul președinte al României care a câștigat alegerile din primul tur.

Aceste alegeri au marcat începutul unei noi ere politice pentru România, iar Iliescu a fost văzut de mulți ca un simbol al continuității într-o perioadă de schimbare rapidă.

În această perioadă, România a fost condusă de prim-miniștrii Petre Roman și Theodor Stolojan, care au jucat un rol esențial în implementarea reformelor economice și politice.

Totodată, „Duminica Orbului”, cum a fost denumită ziua alegerilor din 20 mai 1990, rămâne un simbol al unui vot influențat atât de dorința de schimbare, cât și de tradițiile regimului trecut.

Alegeri prezidențiale, 1992: Continuarea tranziției și diviziune politică

Al doilea scrutin prezidențial din România a avut loc la doar doi ani după primul. Potrivit Legii Electorale adoptate în martie 1990, mandatul președintelui României, la fel ca cel al parlamentarilor, era stabilit pentru o perioadă de doi ani, pe durata Adunării Constituante.

În 1991, a fost adoptată prima Constituție a României post-comuniste, care stipula că mandatul președintelui este de patru ani, iar o persoană poate ocupa această funcție pentru cel mult două mandate, chiar și succesive.

Astfel, la alegerile din 1992, Ion Iliescu a candidat din nou din partea Frontului Democrat al Salvării Naționale (FDSN), într-un context marcat de reforme economice și o instabilitate politică internă.

Principalii săi contracandidați au fost Emil Constantinescu, reprezentant al Convenției Democrate Române (CDR), alături de candidații Gheorghe Funar (Partidul Unității Națiunii Române), Caius Traian Dragomir (independent), Ioan Mânzatu (Partidul Republican) și Mircea Druc (Mișcarea Ecologistă din România).

Primul tur al alegerilor prezidențiale din România din anul 1992 a avut loc la data de 27 septembrie, iar turul al doilea la data de 11 octombrie.

În ciuda unei scăderi semnificative a participării față de 1990, primul tur al scrutinului prezidențial din 1992 a avut o prezență de 76,29% (12.496.430 de votanți), iar la al doilea tur, prezența la bătălia care s-a dat între Ion Iliescu și Emil Constantinescu, au participat 12.153.810 alegători (73,23%), Ion Iliescu fiind desemnat câștigător cu 61,43% din voturi.

Alegerile din 1992 au fost un moment de continuare a procesului de tranziție către democrație, dar și de diviziune politică. Deși au existat progrese economice, mulți români s-au simțit dezamăgiți de ritmul lent al schimbărilor și de instabilitatea politică, iar acest lucru s-a reflectat în scăderea prezenței la vot comparativ cu alegerile din 1990.

După alegeri, Nicolae Văcăroiu a devenit prim-ministru, semnând astfel începutul unei noi etape în conducerea țării.

Aceste alegeri au demonstrat, pe de o parte, o continuitate a voinței populare de stabilitate, dar și o diviziune profundă în societatea românească, diviziune care avea să se accentueze în anii ce urmează.

Alegeri prezidențiale, 1996: Prima schimbare democratică a puterii în România

Alegerile din 1996 reprezintă un moment istoric în tranziția României către democrație, marcând primul transfer pașnic de putere după 1989.

În cadrul primului tur, ce a avut loc la data de 3 noiembrie, s-au confruntat următorii candidați: Ion Iliescu (PDSR), Emil Constantinescu (CDR), Petre Roman (USD), György Frunda (UDMR), Corneliu Vadim Tudor (PRM), Gheorghe Funar (PUNR), Tudor Mohora (PS), Nicolae Manolescu (Alianța Naționala Liberală), Adrian Păunescu (PSM), Ioan Pop de Popa (UNC), George Muntean (PPR), Radu Câmpeanu (ANLE), Nuțu Anghelina (Independent), Constantin Mudava (Independent), Constantin Niculescu (PNA) și Nicolae Militaru (Independent).

Diferența dintre primii doi candidați a fost de 511.152 voturi, astfel, Emil Constantinescu, candidatul Convenției Democrate Române (CDR), l-a înfruntat pe Ion Iliescu, reprezentantul Partidului Democrației Sociale din România (PDSR), pe 17 noiembrie, în al doilea tur de scrutin, și a obținut victoria cu 54,41% din voturi, semnând astfel angajamentul țării față de principiile democratice și reformele economice necesare.

Prezența la vot în turul al doilea a fost de 75,9%, adică 13.088.388 votanți, comparativ cu 76,01% (13.088.388 alegători) din primul tur, o valoare similară cu cea din 1992, dar care a reflectat un interes mai mare din partea cetățenilor față de procesul democratic și dorința de schimbare.
Această victorie a fost un semnal important pentru întreaga regiune, indicând faptul că România făcea pași decisivi spre consolidarea democrației, în ciuda provocărilor economice și politice cu care se confrunta.

Astfel, România a intrat într-o nouă eră politică, cu un guvern condus de Victor Ciorbea, Radu Vasile și Mugur Isărescu.

Alegeri prezidențiale, 2000: Revenirea lui Ion Iliescu și contextul deziluziei democratice

În primul tur de scrutin, de pe 26 noiembrie 2000, printre candidații care s-au confruntat pentru șefia țării s-au numărat Ion Iliescu (PDSR), Corneliu Vadim Tudor (PRM), Theodor Stolojan (PNL), Mugur Isărescu (CDR), György Frunda (UDMR), Petre Roman (PD), Teodor Meleșcanu (ApR), Eduard Gheorghe Manole (Independent), Graziela-Elena Bârlă (Independent), Paul-Philippe Hohenzollern (PRN), Ion Sasu (PSM) și Nicolae Cerveni (PLDR).

Participarea la vot a fost de 65,31%, o scădere considerabilă față de alegerile anterioare, reflectând deziluzia generală a cetățenilor.

La aceste alegeri, 11.559.458 de cetățeni s-au prezentat la urne, însă scăderea prezenței și polarizarea dintre candidați au evidențiat dificultățile României în a avansa pe calea democratizării.
Alegerile prezidențiale din 2000 au marcat revenirea la putere a lui Ion Iliescu, candidat al Partidului Democrației Sociale din România (PDSR), după o competiție tensionată cu Corneliu Vadim Tudor, liderul Partidului România Mare (PRM), cunoscut pentru retorica sa extremistă.

Astfel, în turul al doilea din 10 decembrie, în urma prezentării la vot a 10.177.343 de alegători (57,50%), Iliescu a obținut o victorie categorică cu 66,83% din voturi.

Mandatul lui Ion Iliescu a fost marcat de cooptarea lui Adrian Năstase ca prim-ministru și de o încercare de a stabiliza scena politică și economică.

Aceste alegeri au fost influențate de nemulțumirea tot mai mare a electoratului față de ritmul lent al reformelor economice post-comuniste și de ascensiunea discursurilor radicale în spațiul public.

Acest scrutin rămâne un punct de reper în istoria democratică a României, subliniind provocările tranziției și fragilitatea reformelor într-un context de incertitudine economică și ascensiune a extremismului.

Alegeri prezidențiale, 2004 și 2009: Ascensiunea și dominația lui Traian Băsescu

Alegerile prezidențiale din 2004 și 2009 au ilustrat două momente definitorii pentru politica românească și ascensiunea lui Traian Băsescu, fiecare având contexte sociale și economice distincte, dar marcate de un electorat dezamăgit și polarizat.

Alegeri prezidențiale, 2004: Victoria lui Băsescu și speranța schimbării

Alegerile prezidențiale din 2004 au fost primele desfășurate după revizuirea Constituției din 2003, care a extins mandatul prezidențial de la 4 la 5 ani.

Inițial, candidatul desemnat al Alianței Dreptate și Adevăr (PNL-PD) pentru alegerile prezidențiale din 2004 a fost Theodor Stolojan. Cu toate acestea, cu aproximativ două luni înainte de primul tur, Stolojan a surprins scena politică anunțând retragerea sa din motive de sănătate.

În locul său, Traian Băsescu, pe atunci primar al Bucureștiului, a preluat candidatura. Momentul retragerii a fost marcat de celebra expresie „Dragă Stolo”, rostită de Băsescu, vizibil emoționat, în cadrul conferinței care a consfințit schimbarea.

În cadrul primului tur al alegerilor prezidențiale din 28 noiembrie 2004, lista candidaților a reflectat diversitatea politică a României post-comuniste, fiind reprezentate partide majore, alianțe politice și candidați independenți.

Printre candidați s-au numărat: Adrian Năstase (Alianța PSD+PUR), Traian Băsescu (Alianța Dreptate și Adevăr), Corneliu Vadim Tudor (PRM), Béla Markó (UDMR), Gheorghe Ciuhandu (PNȚCD), George Becali (PNGCD), Petre Roman (FD), Gheorghe Dinu (Independent), Marian Petre Miluț (AP), Ovidiu Tudorici (URR), Aurel Rădulescu (APCD) și Alexandru Raj Tunaru (PTD).

La urne s-au prezentat 10.794.653 de votanți (58,5%) iar Traian Băsescu, candidatul Alianței „Dreptate și Adevăr” (PNL-PD) și Adrian Năstase, liderul Partidului Social Democrat (PSD) ajung în turul al doilea.

Pe 12 decembrie, ziua celui de-al doilea tur de scrutin, Băsescu a câștigat cu 51,23% din voturi, dintr-un total de 10.112.262 de alegători care s-au prezentat la urne (o prezență de 55,2%).

Aceste alegeri au reprezentat mai mult decât o simplă competiție electorală. Victoria lui Băsescu a simbolizat dorința electoratului de a înfrunta stagnarea politică și de a adopta o direcție mai clară spre integrarea europeană și combaterea corupției.

Cu toate acestea, în ciuda energiei de schimbare, colaborarea sa cu prim-ministrul Călin Popescu-Tăriceanu a devenit rapid tensionată, complicând implementarea reformelor promise.

Alegeri prezidențiale, 2009: „Duminica Neagră” și un mandat contestat

Alegerile prezidențiale din România din 2009 au fost marcate de mai multe premiere și controverse. Au avut loc la finalul primului mandat de 5 ani al președintelui Traian Băsescu, fiind primele alegeri prezidențiale separate de cele legislative, desfășurate concomitent cu un referendum, și primele organizate după aderarea țării la Uniunea Europeană.

Campania din 2009 a fost marcată de atacuri personale și de o atmosferă tensionată, cu un electorat profund divizat și afectat de criza economică.

Radu, Principe al României și soț al Principesei Margareta, și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale pe 9 aprilie 2009, însă a renunțat ulterior la competiție.

Candidatul independent Nati Meir a fost arestat pe 20 octombrie 2009 sub acuzația de punere în circulație și deținere de valori falsificate, falsificare de monedă străină și înșelăciune. La doar două zile după arestare, Meir a declarat că se retrage din cursa electorală.

Primul tur a avut loc pe 22 noiembrie, și s-au întrecut 12 candidați: Traian Băsescu (Partidul Democrat-Liberal), Mircea Geoană (Partidul Social-Democrat), Crin Antonescu (Partidul Național Liberal), Corneliu Vadim Tudor (Partidul România Mare), Sorin Oprescu (candidat independent), Kelemen Hunor (Uniunea Democrată Maghiară din România), Constantin-Ninel Potîrcă (candidat independent), George Becali (Partidul Noua Generaţie – Creştin Democrat), Ovidiu-Cristian Iane (Partidul Ecologist Român), Remus Cernea (Partidul Verde), Constantin Rotaru (Partidul Alianţa Socialistă) și Eduard Gheorghe Manole (candidat independent).

S-au prezentat la vot 9.946.748 de cetățeni cu drept de vot (54,37%).

La al doilea tur, care s-a ținut pe 6 decembrie sau „Duminica Neagră”, s-au calificat Mircea Geoană (PSD) și Traian Băsescu (PDL).

În noaptea alegerilor, sondajele exit-poll îl indicau drept câștigător pe Mircea Geoană în fața lui Traian Băsescu. PSD a început să sărbătorească, iar Geoană i-a adresat soției sale celebra declarație: „Mihaela, dragostea mea”.

Totuși, a doua zi dimineață, datele oficiale ale BEC au infirmat această victorie.

Dintr-un total de 10.620.116 de votanți (prezență de 58,02%), Băsescu a câștigat cu o diferență extrem de strânsă.

Astfel, Băsescu a obținut un al doilea mandat cu 50,33% din voturi, însă PSD a contestat rezultatele, acuzând fraude electorale.

Curtea Constituțională a validat scrutinul după renumărarea voturilor anulate.

Pe perioada mandatului lui Băsescu, prim-miniștrii au fost Emil Boc, Mihai Răzvan Ungureanu și Victor Ponta.

Alegeri prezidențiale, 2014 și 2019: Drumul Președintelui Klaus Iohannis – O poveste de succes pro-europeană

Atât în 2014, cât și în 2019, alegerile prezidențiale din România au fost influențate de un sentiment anti-corupție puternic și de polarizarea între diversele regiuni ale țării. Diaspora a continuat să joace un rol cheie, iar participarea electorală a fost un indicator important al nivelului de implicare al cetățenilor în politica națională.

Alegeri prezidențiale, 2014: Victoria surprinzătoare a lui Klaus Iohannis

Alegerile prezidențiale din 2014 s-au desfășurat în două tururi de scrutin: primul pe 2 noiembrie și al doilea pe 16 noiembrie.

La primul s-au întrecut următorii candidați: Victor Ponta (Partidul Social Democrat susținut de PADR), Klaus Iohannis (Partidul Naţional Liberal PNL susținut de ACL), Elena Udrea (Partidul Mișcarea Populară PMP susținută de PNȚCD), Monica Macovei (Candidat independent), Călin Popescu-Tăriceanu (Candidat independent susținut de PLR), Teodor Meleșcanu (Candidat independent), Hunor Kelemen (UDMR), Dan Diaconescu (PP-DD), Corneliu Vadim Tudor (Partidul România Mare), Gheorghe Funar (Candidat independent), William Brânză (PER), Zsolt Szilágyi (PPMT), Constantin Rotaru (Partidul Alternativa Socialistă) și Mirel Mircea Amariței (Prodemo).

Au fost prezenți la vot 9.723.232 cetățeni (53,17%).

În turul doi, premierul Victor Ponta s-a confruntat cu primarul Sibiului, Klaus Iohannis. Deși Ponta obținuse 40,44% din voturi în primul tur față de 30,37% pentru Iohannis, în al doilea tur participarea crescută cu peste 10% a favorizat victoria lui Iohannis, care a câștigat cu 54,43% (6.288.769 de voturi), comparativ cu 45,56% pentru Ponta (5.264.383 de voturi).

Participarea la vot a fost semnificativă, cu 11.719.344 de votanți în turul al doilea (64,10% din electorat).

Alegerile au fost umbrite de dificultăți majore în diaspora, unde românii au așteptat până la 10 ore la cozi pentru a vota, iar zeci de mii nu au reușit să-și exprime opțiunea din cauza închiderii secțiilor la ora 21:00.

În diaspora, Iohannis a obținut un scor de 89,73%, consolidându-și victoria.

Campania sa, concentrată pe teme anti-corupție și modernizare, a atras un sprijin semnificativ din partea electoratului urban și al diasporei, în special în contextul unei prezențe record a votanților din diaspora.

Această victorie a fost o clară reîntărire a poziției pro-europene și a dorinței de schimbare a României, în fața unui guvern PSD acuzat de corupție.

Pe perioada celor 5 ani de președinte, Klaus Iohannis a avut următorii prim-miniștri: Victor Ponta, Dacian Cioloș, Sorin Grindeanu, Mihai Tudose și Viorica Dăncilă.

Alegeri prezidențiale, 2019: Realegerea lui Klaus Iohannis

Alegerile prezidențiale din România din 2019 s-au desfășurat în două tururi de scrutin, pe 10 și 24 noiembrie.

Candidații din primul tur au fost: Klaus Iohannis (Partidul Național Liberal susținut de FDGR), Viorica Dăncilă (Partidul Social Democrat susținută de UNPR și PNȚCD), Dan Barna (Alianța 2020 USR–PLUS – Uniunea Salvați România, Partidul Libertate, Unitate și Solidaritate), Mircea Diaconu (Alianța electorală „Un Om” – PRO România, Partidul Alianța Liberalilor și Democraților), Theodor Paleologu (Partidul Mișcarea Populară), Hunor Kelemen (Uniunea Democrată Maghiară din România), Ramona Bruynseels (Partidul Puterii Umaniste), Alexandru Cumpănașu (Independent), Viorel Cataramă (Dreapta Liberală), Bogdan Stanoevici (Independent) Cătălin Ivan (Alternativa pentru Demnitate Națională), Ninel Peia (Partidul Neamul Românesc), Sebastian Popescu (Partidul Noua Românie) și John-Ion Banu (Partidul Națiunea Română).

Au participat la alegeri 9.359.673 de votanți (51,19%).

În turul al doilea, Iohannis a reușit să-și asigure un al doilea mandat, câștigând în fața Vioricăi Dăncilă (PSD) cu un scor categoric de 66,09%.

Deși prezența la vot a fost mai scăzută decât în 2014 (10.031.762 de votanți, adică 54,86% din totalul celor cu drept de vot), victoria sa a fost interpretată ca o reafirmare a dorinței României de a rămâne ferm aliniată la valorile Uniunii Europene și de a lupta împotriva corupției.

În această perioadă, Iohannis a continuat să fie un susținător vocal al integrării României în cadrul european și al principiilor democratice. Campania sa a fost marcată de polarizarea politică între susținătorii pro-europeni, urbani și cei conservatori din zonele rurale, iar rolul diasporei a fost din nou decisiv.

Cei patru prim-miniștri pentru acest mandat au fost: Ludovic Orban, Florin Cîțu, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu.

Alegeri prezidențiale, 2024: S-au înscris în cursa electorală 14 candidați

Acestea au fost primele alegeri prezidențiale din România postdecembristă desfășurate în același an cu alegerile parlamentare și locale, după o pauză de 20 de ani.

Tot în 2024 au avut loc și alegerile europarlamentare, marcând astfel prima dată când toate cele patru tipuri de scrutin s-au organizat în același an.

Pe 5 octombrie 2024, Curtea Constituțională a României (CCR) a invalidat înregistrarea candidaturii Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. Două zile mai târziu, pe 7 octombrie, Curtea i-a respins contestația.

Astfel, în cursa pentru funcția de președinte s-au înscris candidații: Marcel Ciolacu (PSD), Nicolae Ciucă (PNL), Elena Lasconi (USR), Mircea Geoană (Independent), George Simion (Alianța pentru Unirea Românilor), Ana Birchall (Independentă), Cristian Diaconescu (Independent), Cristian Terheș (Partidul Național Conservator Român), Kelemen Hunor (UDMR) – Președintele Uniunii Democrate Maghiare din România, Călin Georgescu (Independent), Silviu Predoiu (Partidul Liga Acțiunii Naționale), Sebastian-Constantin Popescu (Partidul Noua Românie), Alexandra-Beatrice Bertalan-Păcuraru (Partidul Alternativa pentru Demnitate Națională) și Ludovic Orban (Forța Dreptei) care s-a retras și a susținut-o pe Elena Lasconi.

Rezultate surprinzătoare și anularea alegerilor prezidențiale din România

În primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, s-au prezentat la urne 9.465.257 de alegători, dintre care 821.703 din diaspora, ceea ce reprezintă o prezență totală de 52,55%. Cei mai votați trei candidați au fost:

Călin Georgescu (independent): 2.120.401 voturi – 22,94%;
Elena Lasconi (USR): 1.772.500 voturi – 19,17%;
Marcel Ciolacu (PSD): 1.769.760 voturi – 19,14%.

Al doilea tur era programat pentru 8 decembrie 2024, întrucât niciun candidat nu a reușit să obțină majoritatea absolută în primul tur.

Aceste rezultate au fost considerate surprinzătoare, întrucât favoritul sondajelor, Marcel Ciolacu, nu a reușit să se califice în turul al doilea, fiind devansat la o diferență foarte mică de Elena Lasconi.

Ulterior, alegerile au fost anulate de Curtea Constituțională pe 6 decembrie 2024.

Reacții mixte legate de anularea alegerilor prezidențiale din România

Decizia Curții Constituționale a României (CCR) de a anula primul tur al alegerilor prezidențiale a generat un val de reacții pe plan intern și internațional.

CCR a motivat hotărârea prin dezvăluiri declasificate de președintele Klaus Iohannis, care indicau faptul că Rusia ar fi desfășurat o campanie de manipulare online pentru a susține un candidat de extrema dreapta. Alte motive invocate de CCR au inclus manipularea votului prin rețelele sociale și finanțări ascunse.

Presiunea publică a crescut odată cu reacțiile venite din afara țării. Mass-media internațională a relatat pe larg subiectul, iar fiul președintelui SUA, Donald Trump Jr., a comentat pe X, criticând decizia CCR.

În același timp, vicepreședintele american JD Vance a calificat anularea scrutinului drept o dovadă a slăbirii democrației europene, declarație pentru care a fost ulterior criticat.

Și Elon Musk a catalogat decizia autorităților electorale din România drept „o nebunie”, în contextul în care lui Călin Georgescu i s-a interzis să participe la viitoarele alegeri.

Între timp, Comisia de la Veneția a emis un raport în care susține că decizia CCR este abuzivă, fapt ce a fost imediat confirmat de Elena Lasconi, președinta USR.

Pe plan juridic, Călin Georgescu a pierdut atât procesul intentat la Curtea de Apel București împotriva Biroului Electoral Central (BEC), cât și cererea de suspendare a deciziei CCR depusă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), care a considerat solicitarea sa inadmisibilă.

Demisia lui Iohannis și reconfigurarea scenei politice

În acest context, Președintele Klaus Iohannis și-a anunțat demisia, invocând riscul unei crize politice iminente, în contextul în care Parlamentul se pregătea să voteze suspendarea sa din funcție. Propunerea de suspendare, semnată de 178 de parlamentari din POT, AUR, SOS și USR, ar fi permis dezbaterea în plen, dar nu și adoptarea, întrucât nu se atingea pragul necesar de 233 de voturi.

Conform Constituției, interimatul a fost preluat de Ilie Gavril Bolojan (PNL), în calitate de președinte al Senatului. Prim-ministrul României este Marcel Ciolacu, conform rezultatului alegerilor parlamentare, în urma cărora Partidul Social Democrat (PSD) a obținut majoritatea guvernamentală.

În urma consultărilor între Guvern, AEP și partidele parlamentare, s-a stabilit ca noile alegeri prezidențiale să aibă loc în două tururi, pe 4 și 18 mai 2025.

Alegerile prezidențiale 2025: candidații confirmați pentru primul tur

La alegerile prezidențiale din 4 mai 2025 au fost validați 11 candidați, reprezentând atât partide politice, cât și candidaturi independente. Iată cine sunt: George Crin Laurențiu Antonescu (Alianța Electorală România Înainte – PSD + PNL + UDMR), John-Ion Banu-Muscel (candidat independent), Nicușor-Daniel Dan (candidat independent), Petru Daniel Funeriu (candidat independent), Elena Valerica Lasconi (USR – candidatură menținută, deși partidul și-a retras susținerea), Sebastian Constantin Popescu (Partidul Noua Românie), Victor Viorel Ponta (candidat independent), Silviu Predoiu (Partidul Liga Acțiunii Naționale), George Nicolae Simion (Alianța pentru Unirea Românilor), Marcela Lavinia Șandru (Partidul Umanist Social Liberal) și Cristian Vasile Terheș (Partidul Național Conservator Român).

Cel de-al doilea tur este programat pentru 18 mai 2025, iar rezultatul final va desemna președintele României pentru următorii cinci ani.

Articolul Istoria alegerilor prezidențiale din România din 1990 până la anularea scrutinului din 2024 apare prima dată în Mediafax.

Mediafax
Alegerile prezidențiale din România au evoluat semnificativ de-a lungul decadelor, reflectând schimbările politice și sociale ale țării. De la primele alegeri libere din 1990, acestea au fost marcate de momente cheie și diverse reforme constituționale, influențând atât structura politică, cât și relațiile internaționale ale României.
Articolul Istoria alegerilor prezidențiale din România din 1990 până la anularea scrutinului din 2024 apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax