
stirile imobiliare
„Nu vreau să cometez declarația doamnei Elena Lasconi, care încearcă și ea să iasă cu ceva cu ceva cu ceva în față. Ceea ceea ce pot să vă spun e că am încredere totală în mecanismul creat în momentul de față de către statul român, care cuprinde mai multe instituții care au atribuții și instrumente foarte clare care au și legislație care le permite ca, în situația în care se încalcă flagrant legislația electorală în perioada campaniei electorale, în situația în care se încalcă flagrant orice tip de legislație din România, pot să vină cu sancțiuni de până la 5% din cifra de afaceri dacă în termen de 5 ore din clipa în care a fost semnalat transmis un ordin din partea oricărei dintre aceste instituții, în care vânf de lance este ANCOM, în comun conform directivei Digital Service Act. (…) În momentul de față ANCOM are leadership-ul pe acest grup de lucru vorbim, inclusiv despre specialiști care lucrează pentru a preîntâmpina ceea ce s-a întâmplat în ultimele alegeri și vorbim despre o sincronizare și o organizare perfectă pe care colegii din acele instituții pe care le-am menționat mai devreme o au în momentul de față”, spune ministrul Economiei, Bogdan Ivan.
Întrebat dacă în prezent specialiști monitorizează rețelele social, el precizează că nu știe, deoarece nu face parte din grupul tehnic de lucru.
„E la fel acea situație ca și în cazul atacurilor cibernetice, în clipa în care ai un atac cibernetic și știi că ai un anumit tipar tehnologic care a afectat o anumită infrastructură informatică, poți să vezi că pe acel tipar tehnologic în clipa în care va fi activat din nou, ai un flag care te informează că a fost reactivat acel tipar tehnologic”, încheie Ivan.
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a afirmat duminică, la Slatina, că ar putea fi luată o decizie de închidere a reţelei TikTok, înainte de alegerile prezidenţiale, „atâta timp cât există riscul de a exista o influenţă statală şi non-statală”.
Articolul Ivan ironizează declarația Elenei Lasconi privind interzicerea Tiktok: Încercă și ea să iasă în față apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
„Elena Lasconi încearcă și ea să iasă cu ceva în față”, spune Bogdan Ivan, fost ministru al Digitalizării, în replică la declarația liderei USR privind închiderea reţelei TikTok, înainte de alegerile prezidenţiale.
Articolul Ivan ironizează declarația Elenei Lasconi privind interzicerea Tiktok: Încercă și ea să iasă în față apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax