
stirile imobiliare
MAI transmite că TCIU a fost creată în mod transparent în parteneriat cu autoritățile americane și mediatizată încă din mai 2023.
„Nu există acțiuni derulate în secret, așa cum se insinuează în anumite articole de presă pe această temă, ci măsuri adoptate de cele două state, cu respectarea prevederilor legale, cu scopul de a întări colaborarea în domeniul prevenirii și combaterii criminalității transnaționale”, precizează Direcția Informare și Relații Publice a MAI.
TCIU, înființată în România și compusă din personal MAI, este un hub regional de colaborare, parte a parteneriatului strategic România–SUA în domeniul securității. Acesta funcționează în colaborare cu Departamentul pentru Securitate Internă al SUA (DHS), din care face parte și ICE, serviciul menționat în articolele de presă.
„Cooperarea privilegiată în materie operativă a determinat ca acest centru să fie înființat în România, cu personal MAI, care în fapt este un Hub regional de colaborare care își propune să prevină și să combată infracționalitatea în regiune cu beneficii reale pentru asigurarea securității cetățenilor”, mai transmite MAI.
Care sunt operațiunile MAI împreună cu TCIU și unde se pot urmări rezultatele acestora
MAI a prezentat și câteva exemple concrete de rezultate obținute în urma colaborării dintre autoritățile române și cele americane, prin intermediul TCIU, inclusiv: destructurarea unui grup infracțional specializat în înșelăciune și spălarea banilor (în cooperare cu FBI), capturarea unei rețele de furturi internaționale, anchete asupra unor grupări implicate în infracțiuni informatice.
Aceste operațiuni au fost public comunicate și mediatizate de structurile Poliției Române.
MAI reiterează că TCIU este un instrument legal și transparent de cooperare internațională, menit să protejeze cetățenii prin combaterea criminalității organizate, traficului de persoane, spălării banilor și altor amenințări transfrontaliere.
Articolul MAI: „Biroul secret al ICE” este, de fapt, un centru regional de investigații funcțional din 2023 apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) respinge speculațiile apărute în spațiul public privind existența unui presupus „birou secret” al serviciului american ICE (Immigration and Customs Enforcement) la București. În realitate, este vorba despre o Unitate de Investigații Criminale Transnaționale (TCIU)
Articolul MAI: „Biroul secret al ICE” este, de fapt, un centru regional de investigații funcțional din 2023 apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax