
stirile imobiliare
„Cu prilejul sărbătorii Pesah, transmit membrilor comunității evreiești din România și din întreaga diasporă cele mai calde gânduri de prețuire, alături de urări de sănătate, liniște și speranță. Pesah este o sărbătoare a libertății, dar și a memoriei și a credinței că eliberarea, în toate formele sale, poate fi realizată prin solidaritate, reziliență și fidelitate față de valorile fundamentale ale umanității. Este un moment în care celebrăm nu doar trecutul, ci și forța de a crede într-un viitor mai drept și mai bun”, se arată în mesajul lui Bolojan, care a fost prezentat de către Cristian Diaconescu, consilier prezidențial în Departamentul Securității Naționale.
Potrivit președintelui interimar, astăzi, într-o lume tulburată și un context internațional marcat de impredictibilitate și tensiuni, sărbătoarea Pesah capătă o semnificație aparte, deoarece ne îndeamnă să ne întoarcem către valorile profunde ale tradiției iudaice, care au conservat speranța și au inspirat generații întregi să construiască noi începuturi.
„Sunt valori care au permis poporului evreu să își păstreze identitatea și idealurile și să rămână un exemplu de perseverență și renaștere spirituală. Evreii din România au fost și sunt parte activă a acestui parcurs. Prin contribuțiile lor în domenii importante ale societății – cultură, știință, educație, economie, artă și diplomație – ei au consolidat o punte de legătură între valorile iudaice și identitatea românească. Multe dintre aceste personalități au fost definitorii nu doar pentru comunitatea lor, ci și pentru destinul națiunii române. Relația strânsă dintre comunitatea evreiscă și statul român rămâne un exemplu de conviețuire armonioasă, bazată pe respect, încredere și colaborare”, se arată în mesajul său.
Bolojan mai transmite că, într-o epocă în care societățile par să se retragă în izolare și în temeri, evocarea coeziunii comunităților evreiești, a generozității lor culturale și a deschiderii către dialog este mai necesară ca oricând.
„În fața provocărilor globale și a tensiunilor care marchează prezentul nostru, unitatea și solidaritatea devin piloni esențiali în construirea unui viitor mai bun și mai echitabil pentru toți. Națiunile care au știut să primească acest spirit, să îl înțeleagă și să îl prețuiască s-au îmbogățit nu doar spiritual, ci și moral și social. În final, gândul nostru se îndreaptă și către expresia care încheie, de secole, Sederul de Pesah: La anul la Ierusalim – o formulă simplă, dar profundă, care sintetizează esența speranței evreiești”, se mai arată în mesaj.
El încheie spunând că le urează „tuturor celor care sărbătoresc Pesah să găsească în tradiție pace, bucurie și curaj în fața vremurilor actuale”.
Articolul Mesajul lui Ilie Bolojan cu ocazia Sărbătorii Pesah apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a transmis sâmbătă un mesaj cu prilejul Sărbătorii de Pesah. „Transmit membrilor comunității evreiești din România și din întreaga diasporă cele mai calde gânduri de prețuire”, se arată în declarația sa.
Articolul Mesajul lui Ilie Bolojan cu ocazia Sărbătorii Pesah apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax