
stirile imobiliare
Mihai Fifor crede că votul de duminică, 18 mai, nu trebuie lăsat „la voia întâmplării”. Mihai Fifor crede că liderii politici trebuie „să se poziţioneze ferm”.
„De data aceasta este nevoie de asumare. De poziţii ferme. De voci clare, fără echivoc. De lideri care să-şi asume rolul şi să transmită un mesaj limpede celor care încă mai cred în noi: pericolul este real! După 35 de ani, România riscă să se abată de la drumul său firesc, să alunece înapoi spre est, spre autocratie, spre dictatura imposturii, spre un model de societate în care non-valoarea devine regulă, iar meritul este călcat în picioare”, a scris pe Facebook Mihai Fifor.
Liderul PSD Arad spune că oamenii politici au „obligaţia morală” de a nu se ascunde după „tăceri convenabile sau calcule meschine”.
„Nu mai este loc pentru strategii de culise. Nu mai este timp pentru ambiguităţi. Suntem în cel mai complicat moment al istoriei noastre post-decembriste. (…) România nu trebuie predată celor împotriva cărora am ieşit în stradă în 1989. România nu trebuie întoarsă din drumul ei european şi transatlantic. Nu ne putem permite o reîntoarcere în negura istoriei – în anii bolşevismului, ai epurărilor politice, ai fricii şi ai luminii care venea, obligatoriu, de la răsărit”, precizează social-democratul.
Liderul socal – democrat afirmă că oamenii politici nu trebuie să se ascundă „cu laşitate” în faţa alegătorilor, ci trebuie să lupte cu „demnitate şi responsabilitate”. „Acum nu mai e vorba despre calcule electorale. Acum nu mai e vorba despre politicianism de conjunctură. Acum e vorba despre patriotism. Despre iubirea de ţară mult clamată şi prea puţin exersată”, încheie Fifor.
Articolul Mihai Fifor (PSD): România nu trebuie întoarsă din drumul ei european şi transatlantic apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Preşedintele PSD Arad, Mihai Fifor, trage un semnal de alarmă cu privire rezultatul alegerilor din 18 mai. Social – democratul îi îndeamnă pe liderii politici să se poziţioneze ferm şi afirmă că „România nu trebuie întoarsă din drumul ei european şi transatlantic”.
Articolul Mihai Fifor (PSD): România nu trebuie întoarsă din drumul ei european şi transatlantic apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax