
stirile imobiliare
Portarul echipei AC Milan, Mike Maignan, se întoarce sâmbătă la Milano după ce a petrecut o noapte în observație la spitalul din Udine, în urma unui traumatism cranian suferit în timpul meciului împotriva formației Udinese.
Vestea bună a venit încă de vineri seară, când clubul milanez a emis un comunicat oficial în care a precizat că „examinările au avut rezultate negative”, confirmând astfel că starea portarului francez nu este gravă, deși impactul cu jucătorul Jimenez a fost puternic și imaginile incidentului au fost îngrijorătoare.
Deși cel mai rău scenariu a fost evitat, perioada de recuperare rămâne incertă.
Specialiștii estimează că, fiind vorba de un sportiv de performanță, ar putea fi nevoie de cel puțin două săptămâni pentru a primi aprobarea medicală de revenire pe teren, însă totul va depinde de evoluția zilnică post-traumatism, conform Sport Mediaset.
Clubul milanez nu a comunicat încă un program oficial de recuperare, dar prioritatea în acest moment este ca portarul să își ia timpul necesar pentru a se reface complet după acest incident care a provocat îngrijorare în lumea fotbalului.
Articolul Mike Maignan revine la Milano după o noapte de spitalizare în urma traumatismului cranian apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Portarul lui AC Milan, Mike Maignan, a suferit un traumatism cranian în meciul cu Udinese, însă starea sa nu este gravă, iar revenirea pe teren va depinde de evoluția recuperării.
Articolul Mike Maignan revine la Milano după o noapte de spitalizare în urma traumatismului cranian apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax