
stirile imobiliare
„România e deja zguduită de primele efecte ale unui experiment nociv, reprezentat de Simion”, susține marți candidatul independent la prezidențiale Nicușor Dan.
„România e deja zguduită de primele efecte ale unui experiment nociv, reprezentat de Simion: o gaură de 2 miliarde de euro în rezerva valutară într-o singură zi, panică pe bursă, semnale clare de retragere a încrederii investitorilor. Cursul euro-leu a depășit pragul de 5 lei astăzi”, scrie pe Facebook Nicușor Dan.
El susține că, dacă mergem mai departe pe acest drum, urmează scumpiri în lanț, instabilitate economică, izolare internațională, faliment de țară.
„Președintele ales pe 18 mai poate decide cine va forma următorul guvern. Iar această decizie va cântări greu pentru fiecare român: fie ieșim din criză, fie ne afundăm și mai tare. Românii care muncesc cinstit, care își plătesc taxele și vor un viitor bun pentru copiii lor, merită un stat condus de profesioniști, nu de impostori. Merită lideri care unesc, nu care izolează România de partenerii ei de încredere”, adaugă Nicușor Dan.
El afirmă că, dacă va fi ales președinte, va aduce la aceeași masă toate forțele politice pro-europene și pro-democratice: „Vom construi împreună un guvern puternic, cu oameni competenți, care să repare economia și să guverneze cu respect pentru cetățeni. România are soluții. Trebuie doar să alegem oameni capabili să le pună în aplicare”.
Articolul Nicușor Dan: România e deja zguduită de primele efecte ale unui experiment nociv apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Nicușor Dan avertizează că influența lui George Simion reprezintă un pericol economic și politic major pentru România și subliniază că doar un președinte responsabil, susținut de forțe pro-europene și competente, poate scoate țara din criză și evita izolarea internațională.
Articolul Nicușor Dan: România e deja zguduită de primele efecte ale unui experiment nociv apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax