
stirile imobiliare
Reuniunea Anuală a Diplomației Române are loc marți, 26 august, la Palatul Cotroceni, a anunțat vineri Administrația Prezidențială.
Potrivit sursei citate, de la ora 10.00 va avea loc primirea șefilor de misiuni diplomatice, a șefilor oficiilor consulare și a directorilor Institutelor culturale românești cu ocazia Reuniunii Anuale a Diplomației Române.
În cadul reuniunii găzduite de Palatul Cotroceni președintele Nicușor Dan va susține un discurs.
Lucrările reuniunii vor fi conduse de ministrul afacerilor externe, Oana Ţoiu.
„Evenimentul organizat, conform tradiţiei, în apropierea Zilei Diplomaţiei Române, sărbătorită anual la data de 1 septembrie, va reuni, în format fizic, şefii misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României din străinătate, precum şi membri ai conducerii Ministerului Afacerilor Externe şi înalţi oficiali români. Alături de ministrul afacerilor externe, sesiunea de deschidere a RADR2025 va fi onorată de prezenţa conducerii Parlamentului şi a Guvernului”, se arată în comunicatul MAE.
Sesiunile de lucru ale reuniunii vor aborda, printre altele, realitatea strategică din regiune, diplomația economică și aderarea României la OCDE, consolidarea unei Europe unite și mai sigure, gestionarea afacerilor consulare și relația MAE cu partenerii instituționali.
Invitații speciali ai sesiunilor de lucru includ Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru politică externă și politica de securitate, Kaja Kallas (prin videoconferință), Viceprim-ministrul și ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, Viceprim-ministrul și ministrul afacerilor externe al Poloniei, Radosław Sikorski (prin videoconferință), și Secretarul general adjunct al NATO, Radmila Šekerinska (prin videoconferință).
Articolul Nicușor Dan susține marți un discurs la Reuniunea Anuală a Diplomației Române, în fața diplomaților români apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Nicușor Dan va deschide Reuniunea Anuală a Diplomației Române, unde șefi de misiuni diplomatice, oficiali români și invitați internaționali vor discuta teme strategice, diplomatice și economice.
Articolul Nicușor Dan susține marți un discurs la Reuniunea Anuală a Diplomației Române, în fața diplomaților români apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax