
stirile imobiliare
Metreweli, în vârstă de 47 de ani, care este în prezent șefa departamentului de tehnologie al SIS – un rol cunoscut drept „Q”, s-a alăturat Serviciului de Informații Externe în 1999 și și-a petrecut cea mai mare parte a carierei în roluri operaționale în Orientul Mijlociu și Europa, a precizat guvernul britanic într-un comunicat, potrivit Reuters și Financial Times.
Prim-ministrul Keir Starmer, aflat în prezent în Canada pentru summitul G7, a declarat că numirea „istorică” lui Metreweli vine într-un moment în care Marea Britanie „se confruntă cu amenințări de o amploare fără precedent”.
Cele mai mari provocări ale lui Metreweli vor fi gestionarea relațiilor cu Rusia, China și Iran.
Agențiile de spionaj britanice au acuzat Rusia că desfășoară o campanie de sabotaj în Europa pentru a intimida alte țări și a le descuraja să sprijine Ucraina în lupta sa împotriva invaziei ruse.
Metreweli a declarat că este „mândră și onorată” că i s-a cerut să conducă SIS și că așteaptă cu nerăbdare să-și continue activitatea „alături de curajoșii ofițeri și agenți ai MI6 și de partenerii internaționali”.
Blaise Metreweli a studiat antropologia la Universitatea Cambridge, una dintre cele mai prestigioase instituții academice din lume.
Fluența sa în limba arabă este deosebit de relevantă în contextul actualului conflict dintre Israel și Iran.
Numirea lui Metreweli vine la trei decenii după ce actrița Judi Dench a interpretat pentru prima dată o femeie la conducerea MI6 în filmul James Bond „GoldenEye”.
Articolul Numire istorică în Marea Britanie: o femeie va conduce MI6 în premieră apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Guvernul Marii Britanii a numit-o pe Blaise Metreweli în funcția de șefă a Serviciului de Informații Externe, cunoscut sub numele MI6, marcând o premieră istorică: este prima femeie care preia conducerea agenției înființate în urmă cu peste un secol.
Articolul Numire istorică în Marea Britanie: o femeie va conduce MI6 în premieră apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax