
stirile imobiliare
Peste 1 miliard de oameni obezi la nivel global, o premieră istorică
Potrivit unui studiu din 2015, cele mai mari rate ale obezității la nivel global se înregistrau în Insulele din sudul Oceanului Pacific, în special în Samoa Americană (Samoa de Est), Nauru și Insulele Cook. În Samoa Americană, aproximativ 75% din populație era considerată obeză, în timp ce în Nauru rata ajungea la 71%, iar în Insulele Cook la 63%.
În Europa, cele mai afectate țări erau Marea Britanie, Spania și Germania. Studiul observa o creștere accelerată a obezității în aceste regiuni ca urmare a introducerii alimentației occidentale, bogate în produse procesate, în urma colonizării postbelice.
Un nou studiu, publicat pe 29 februarie în revista medicală The Lancet arată că în 2022 peste 1 miliard de oameni la nivel global erau considerați obezi – o premieră istorică. Studiul, care s-a bazat pe măsurători de greutate și înălțime de la peste 220 de milioane de persoane din aproximativ 190 de țări, indică o dublare a ratei obezității la adulți din 1990 până în prezent și o cvadruplare în rândul copiilor și adolescenților, notează The Economist.
Topul celor mai afectate țări
Cele mai ridicate rate ale obezității în rândul adulților au fost înregistrate în regiunea Polineziei și Microneziei, unde peste 60% dintre adulți trăiesc cu obezitate. Tonga are cea mai mare pondere a femeilor obeze (81%), iar American Samoa conduce la categoria bărbați (70%). În Europa, Turcia este lider la femei (43%), iar România are cel mai mare procent de bărbați obezi: 38%. La polul opus, doar 10% dintre francezi (femei și bărbați) sunt considerați obezi. În Statele Unite, procentele sunt de patru ori mai mari decât în Franța: 44% dintre femei și 42% dintre bărbați au un IMC de peste 30.
Indicele de masă corporală (IMC), utilizat pentru a defini obezitatea, este calculat ca raportul dintre greutatea în kilograme și pătratul înălțimii în metri. Un IMC peste 30 indică obezitate. Deși imperfect (de exemplu, culturistii pot apărea ca obezi din cauza masei musculare), IMC-ul rămâne un indicator util: studiile arată o corelație clară între un IMC ridicat și riscuri crescute pentru diabet, cancere și alte boli cronice. Se estimează că aproximativ 4 milioane de decese pe an sunt legate de obezitate.
Probleme diferite, aceleași cauze
Fenomenul afectează diferit țările sărace și cele bogate. În statele cu venituri mici și medii, obezitatea afectează tot mai mult clasele mijlocii, în timp ce în cele bogate, copiii din familii sărace sunt cei mai vulnerabili. În două treimi dintre țările analizate, numărul copiilor obezi l-a depășit pe cel al copiilor subponderali.
Obezitatea nu mai poate fi privită doar ca o problemă de voință individuală. Corpurile umane sunt „programate” să rețină greutatea în condiții de abundență alimentară. În plus, alimentele ultra-procesate ieftine și stilurile de viață sedentare contribuie masiv la creșterea în greutate. Deși apar tratamente medicamentoase pentru slăbit, acestea sunt încă inaccesibile pentru majoritatea populației. Soluția reală, spun autorii studiului, va trebui să vină din politicile publice – un pas greu de acceptat atât de politicieni, cât și de alegători
Articolul Obezitatea domină planeta, iar România are cel mai mare procent de bărbați obezi apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Față de 2015, fenomenul obezității s-a agravat la nivel global: în 2022, peste 1 miliard de persoane erau obeze, iar obezitatea în rândul copiilor și adolescenților s-a cvadruplat din 1990 până în prezent.
Articolul Obezitatea domină planeta, iar România are cel mai mare procent de bărbați obezi apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax