
stirile imobiliare
Opoziţia de centru-dreapta a câştigat alegerile parlamentare organizate marţi în Groenlanda. După numărătoarea voturilor din capitala Nuuk, partidul Democraţilor, un partid autoproclamat „social-liberal” care favorizează şi independenţa pe termen lung, nu mai poate fi prins, potrivit radiodifuzorului public groenlandez KNR, citat de Le Figaro. De asemenea, rezultatele parţiale indică faptul că naţionaliştii (Naleraq) sunt aproape de a obţine un procent foarte bun.
Groenlanda a ajuns în centrul atenţiei ca urmare a declaraţiilor preşedintelui american Donald Trump. Acesta a spus că insula daneză cu statut semiautonom ar trebui să devină teritoriu american deoarece regiunea este vitală pentru securitatea SUA şi a lumii libere.
Un sondaj realizat recent a arătat că 85% dintre groenlandezi nu vor să facă parte din SUA. Sondajul comandat de două publicaţii locale a mai arătat că doar 6% dintre groenlandezi ar vrea ca insula lor să devină parte a SUA, iar 9% sunt indecişi.
Groenlanda este mai mare decât Mexicul deşi are o populaţie de doar 57.000 de locuitori. În 2009, insula a primit o largă autonomie, inclusiv dreptul de a-şi declara independenţa faţă de Danemarca printr-un referendum. Armata americană are o bază permanentă pe insulă.
Articolul Opoziţia din Groenlanda a câştigat alegerile parlamentare apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Opoziţia a câştigat alegerile parlamentare din Groenlanda. De asemenea, naţionaliştii au obţinut şi ei un rezultat bun. Ambele tabere susţin independenţa insulei faţă de Danemarca, dar au strategii diferite pentru a atinge acest scop.
Articolul Opoziţia din Groenlanda a câştigat alegerile parlamentare apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax