
stirile imobiliare
„Duminica Floriilor fericită, Săptămână Sfântă fericită”, le-a urat Suveranul Pontif credincioșilor, oprindu-se ocazional pentru a vorbi cu persoanele prezente la eveniment.
Papa Francisc, în vârstă de 88 de ani, a fost externat din spital pe 23 martie, după ce a petrecut cinci săptămâni sub tratament pentru infecția pulmonară, despre care medicul său a spus ulterior că aproape l-a ucis.
Echipa sa medicală l-a îndemnat să se odihnească timp de două luni, iar Papa a stat inițial departe de ochii lumii după ce s-a întors acasă. Cu toate acestea, el a avut până acum patru apariții neanunțate în ultima săptămână și, de asemenea, s-a întâlnit pentru scurt timp cu regele Charles și regina Camilla ai Marii Britanii.
Articolul Papa Francisc, scurtă apariție după slujba din Duminica Floriilor apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Papa Francisc a avut o scurtă apariție publică în Piața Sfântul Petru din Vatican, duminică, la sfârșitul slujbei din Duminica Floriilor. El a salutat mulțimea din scaunul cu rotile, relatează Reuters.
Articolul Papa Francisc, scurtă apariție după slujba din Duminica Floriilor apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax