
stirile imobiliare
Potrivit anchetatorilor „ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – serviciile județene anticorupție Vaslui, Brăila și Iași, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, au pus în executare, la data de 5 iunie 2025, un număr de 7 mandate de percheziție domiciliară, pe raza județului Vaslui.”
Perchezițiile au fost efectuate la sediul unei subunități de poliție, precum și la mai multe locuințe, una dintre acestea aparținând unui agent de poliție.
„În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de influență, cumpărare de influență, luare de mită și dare de mită, constând în primirea de sume de bani de la diverse persoane, în scopul exercitării unor pretinse influențe asupra altor lucrători de poliție, în vederea obținerii unor soluții favorabile în dosare aflate în instrumentarea acestora, precum și pentru alte demersuri în legătură cu îndatoririle sale de serviciu”, a transmis DGA.
Procurorul de caz a dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a agentului de poliție, precum și a altor trei persoane fără calitate oficială, urmând ca vineri să fie prezentați în fața unui judecător de drepturi și libertăți cu propunerea de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile.
Articolul Percheziții DGA la o subunitate de poliție din Vaslui într-un dosar de corupție apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Direcția Generală Anticorupție anunță că au fost făcute percheziții domiciliare și la sediul unei subunități de poliție din Vaslui într-un dosar de corupție.
Articolul Percheziții DGA la o subunitate de poliție din Vaslui într-un dosar de corupție apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax