
stirile imobiliare
Polonia intenționează să ceară Uniunii Europene o marjă de manevră pentru a putea cheltui mai mulți bani pe apărare, fără să încalce limitele bugetare impuse de Uniune. Țara vrea să-și mențină cheltuielile ridicate în acest domeniu, pe fondul riscurilor de securitate din regiune.
Ministrul polonez al finanțelor, Andrzej Domanski, a declarat joi că Polonia ar putea face această solicitare chiar săptămâna viitoare, relatează Reuters.
„Ne gândim serios să aplicăm pentru clauza națională de exceptare”, a spus Domanski într-un interviu pentru Reuters.
El a mai precizat că decizia finală va fi luată „până la sfârșitul lunii aprilie”.
Comisia Europeană a propus ca fiecare țară membră să poată cheltui suplimentar 1,5% din PIB pe apărare, timp de patru ani, fără să fie sancționată pentru depășirea deficitului bugetar de 3% din PIB. Excepția aceasta se numește „clauză de scăpare națională”.
Totuși, multe state membre ale Uniunii, mai ales cele cu datorii mari și aflate departe de granița cu Rusia, nu sunt convinse. Italia, de exemplu, a spus că nu va cere această derogare. Spania și Franța sunt și ele reticente.
„Dacă aceste țări nu vor solicita acest lucru, atunci probabil că nu se va întâmpla”, a afirmat Domanski, referindu-se la obiectivul UE de a atinge 650 de miliarde de euro în investiții pentru apărare în următorii patru ani.
În prezent, doar Portugalia a mai semnalat că ar putea cere această scutire, alături de Polonia.
Pe lângă aceste cheltuieli naționale, Comisia Europeană a propus și un plan comun, numit SAFE, prin care statele membre ar urma să împrumute împreună 150 de miliarde de euro pentru proiecte comune de apărare.
Domanski a fost, totuși, puțin critic la adresa planului comun discutat: „Ar fi aceasta suficientă? Adică, SAFE pe cont propriu? Cred că nu este suficient”.
Articolul Polonia vrea să cheltuiască mai mult pentru apărare și cere o excepție de la regulile UE. Ce fac celelalte țări apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Polonia intenționează să ceară o derogare de la regulile fiscale ale Uniunii Europene pentru a putea continua să investească masiv în apărare, dar este îngrijorată că alte țări membre nu vor face același lucru.
Articolul Polonia vrea să cheltuiască mai mult pentru apărare și cere o excepție de la regulile UE. Ce fac celelalte țări apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax