
stirile imobiliare
Rareș Hopincă s-a întâlnit cu locuitorii din zona Bulevardului Mihai Bravu (tronsonul dintre Str. Maior Ion Coravu și Șos. Iancului), pentru a discuta despre situația creată în urma restricționării parcării de către Primăria Municipiului București.
„Înțeleg nemulțumirea oamenilor și faptul că această problemă le afectează viața de zi cu zi. Tocmai de aceea, m-am asigurat că fiecare punct de vedere a fost ascultat și că soluțiile propuse sunt clare și aplicabile”, a precizat primarul Sectorului 2, într-o postare pe Facebook.
Rareș Hopincă spune că a convenit împreună cu cetățenii, câteva direcții de acțiune, ce ar putea fi implementate în parteneriat cu Primăria Generală a Municipiului București, Compania Municipală Parking și Brigada Rutieră. Astfel, se va solicita ca parcările marcate cu albastru din zonă să fie trecute în administrarea Primăriei Sectorului 2, pentru a fi transformate în locuri de reședință, nominale.
Acolo unde spațiul permite, Primăria Sectorului 2 va solicita Primăriei Generale ca trotuarele să fie optimizate pentru parcări tranzitorii, cu delimitarea sigură a zonelor pietonale. Se va propune, de asemenea, relocarea indicatoarelor rutiere pentru a elibera mai mult spațiu util de parcare.
Rareș Hopincă mai precizează că se pregătesc proceduri de expropriere și sunt identificate terenuri pentru parcări noi, atât la nivel, cât și supraterane. Pe amplasamentele existente, unde situația o permite, vor fi construite parcări supraetajate.
Parcările rezidențiale vor fi reglemenate printr-un nou regulament.
„Vom implementa un nou regulament pentru parcările rezidențiale, care va permite locuitorilor accesul la locuri de reședință chiar și la distanțe mai mari de domiciliu, în zonele unde cererea este ridicată. Știu că nu este simplu și că tensiunile sunt mari”, a mai transmis Rareș Hopincă.
Articolul Primarul Sectorului 2 al Capitalei propune soluții pentru parcări apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Primarul Sectorului 2 al Capitalei, Rareș Hopincă, anunță că va solicita ca o parte din parcări să fie trecute în administrarea primăriei de sector, pentru a fi transformate în locuri de reședință, nominale.
Articolul Primarul Sectorului 2 al Capitalei propune soluții pentru parcări apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax