
stirile imobiliare
Astfel, vineri, poliţiştii de frontieră din Giurgiu au desfăşurat o acţiune de control pe DN5, în urma căreia au verificat mai multe autocare aparţinând unor operatori de transport persoane ce efectuau curse regulate pe ruta Turcia – România. În urma controalelor, au fost descoperite, în trei autocare diferite, 2.316 articole de îmbrăcăminte, încălţăminte şi marochinărie, toate susceptibile a fi contrafăcute, inscripţionate cu denumirea unor mărci protejate. Produsele aparţineau unor cetăţeni turci, cu vârste cuprinse între 29 şi 66 de ani. În toate cazurile, bunurile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar poliţiştii efectuează verificări pentru a stabili întreaga activitate infracţională.
Bunurile descoperite, estimate la o valoare totală de aproximativ 100.000 de euro, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor şi urmează a fi introduse în camera de corpuri delicte a instituţiei, întrucât deţinătorii acestora nu au putut prezenta documente de provenienţă.
În prezent, se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie propuse soluţii legale prin unitatea de parchet.
De asemenea, în aceeaşi zi, în jurul orei 09:00, poliţiştii de frontieră, au oprit pentru control un microbuz, înmatriculat în Bulgaria, condus de un cetăţean bulgar în vârstă de 40 de ani. În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport, au fost descoperite 34.800 de ţigarete (1.740 de pachete de ţigări), de diferite mărci, cu timbru fiscal bulgăresc, pentru care şoferul nu deţinea documente de provenienţă.
Întreaga cantitate de ţigarete, estimată la o valoare de aproximativ 52.200 de lei, a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor şi introdusă în camera de corpuri delicte a instituţiei.
În acest caz, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propuse soluţii legale prin unitatea de parchet.
Articolul Produse contrafăcute şi zeci de mii de ţigarete, depistate în Vama Giurgiu apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu au desfăşurat o acţiune de tip „BLITZ” pe DN5, în urma căreia au fost descoperite peste 2.300 articole susceptibile a fi contrafăcute, precum şi 34.800 de ţigarete.
Articolul Produse contrafăcute şi zeci de mii de ţigarete, depistate în Vama Giurgiu apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax