
stirile imobiliare
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, au lansat sâmbătă, la Bistrița, parteneriatul dintre ministerele pe care le conduc privitor la programul național pentru independența energetică a spitalelor din România.
Evenimentul a avut loc la Spitalul Clinic Bistrița.
Bogdan Ivan a explicat că „o parte din cei 800 de milioane de euro pregătiți pentru proiecte de eficiență energetică vor merge țintit pentru independența energetică a spitalelor din România.”
Programul vizează producerea de energie pentru consum propriu în spitalele publice din România, prin instalarea de echipamente performante pentru producerea energiei electrice din surse solare și integrarea unor sisteme inteligente de stocare, bazate pe baterii de ultimă generație.
„Medicii vor avea la dispoziție toate resursele necesare pentru a salva vieți, indiferent de contextul energetic. Reducem substanțial costurile cu energia ale spitalelor și le asigurăm funcționarea fără întreruperi, inclusiv în situații de criză. Aceasta este energia schimbării în sănătate – mai sigură, mai eficientă, mai aproape de oameni”, a precizat Bogdan Ivan.
Cei doi miniștri, însoțiți de autoritățile locale, au verificat sâmbătă stadiul lucrărilor de extindere la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița. Acestea avansează conform graficului, a fost concluzia lui Ivan.
Articolul Program național pentru independența energetică a spitalelor din România apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, au anunțat un parteneriat pentru un program național care urmărește independența energetică a spitalelor publice din România.
Articolul Program național pentru independența energetică a spitalelor din România apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax