
stirile imobiliare
Cântărețul, al cărui nume real este Michael Omari Owuo Junior, „va primi titlul de doctor în drept în semn de recunoaștere a angajamentului său filantropic și a influenței sale într-o serie de domenii, inclusiv educație, muzică, sport și literatură”, a scris universitatea pe site-ul său.
Rapperul, care are 9,5 milioane de ascultători lunari pe Spotify, își va primi diploma onorifică după aprobarea Regent House, organismul de conducere al universității. Artistul a lansat, în 2018, o bursă care acoperă taxele de școlarizare și cheltuielile suplimentare (cazare, mâncare, cărți etc.) a doi studenți de culoare din universitate.
Programul a fost extins în 2021 și a finanțat „55 de studenți până în prezent”, a declarat universitatea, care laudă „efectul Stormzy”. Potrivit instituției, rapperul în vârstă de 31 de ani a contribuit la creșterea numărului de cereri din partea studenților de culoare la Cambridge.
Articolul Rapperul Stormzy va primi titlul de „Doctor Honoris Causa” apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Rapperul britanic Stormzy va primi un titlu onorific din partea prestigioasei Universități Cambridge din Marea Britanie, unde artistul a fondat o bursă pentru studenții de culoare, potrivit AFP.
Articolul Rapperul Stormzy va primi titlul de „Doctor Honoris Causa” apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax