Potrivit RE/MAX, lider mondial în real-estate şi franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment, Cluj-Napoca reprezintă una dintre cele mai efervescente piețe imobiliare din România, urmând ca, până la finalul anului în curs, să cunoască o creștere de 10%, atât din punct de vedere al preţurilor, cât şi al numărului de tranzacţii.
Fiind clasat pe loc secund în topul piețelor imobiliare din România și având cel mai mare potențial de dezvoltare, după Bucureşti, Cluj-Napoca prezintă un puternic avans anul acesta, iar specialiștii RE/MAX estimează o creștere dublă față de media națională.
Conform RE/MAX, potențialul orașului se află într-o continuă creștere și nu doar prin dobândirea statutului de capitală regională, cât și prin puternica dezvoltare a câtorva industrii cheie, precum industria tehnologică și medicală, calitatea învățământului superior, îmbunătățirea infrastructurii, dar și creșterea notorietății Clujului în zona culturală și turistică.
„Dincolo de acești factori, consider că investitorii sunt atrași de Cluj-Napoca și datorită faptului că nu există niciun alt judeţ competitor pe o rază de cel puțin 300 kilometri. În plus, dezvoltarea sectorului de IT a ajutat la transformarea oraşului într-o variantă autohtonă a faimosului Silicon Valley, deci un adevărat magnet de dezvoltare”, a declarat Răzvan Cuc, Președinte RE/MAX România.
Reprezentantul companiei a subliniat, de asemenea că, în acest moment, în Cluj, peste 7.000 de unități locative se află în stadiul de construcție și proiectare și urmează a fi livrate în următorii doi – trei ani. În plus, în ultimii doi ani s-au dublat suprafețele de birouri livrate în piață, iar volumul acestora este așteptat să crească cu circa 40% în perioada următoare.
„Cifrele arată o creștere reală a pieței în termen de volum, iar estimarea noastră este că și prețurile vor crește în următorii ani, în special pe segmentul rezidențial și cel al terenurilor de construcții”, a completat Răzvan Cuc.
În ceea ce privește prețurile, acestea oscilează în jurul valorii de 1.000 euro/mp, cu variații semnificative în funcție de numeroase criterii: locație, configurație, vechimea construcției, echipare, finisare, facilități de plată, etc.
Comparativ cu alte orașe asemănătoare din punct de vedere al populației și al gradului de dezvoltare, specialiștii RE/MAX situează Clujul pe prima poziție, luând în considerare atât prețurile, cât și numărul de proiecte în construcție. Diferențele uriașe se remarcă, însă, în comparație cu București, în special în termen de volum. De asemenea, Capitala deține avantajul unei piețe în dezvoltare în zona proprietăților de lux, cu prețuri de peste 500.000 Euro, dar și în segmentele comercial și industrial.
Cu toate acestea, în ceea ce privește prețurile pe segmentul rezidențial, Clujul este mult mai apropiat de București, decât de Iași sau Timișoara.
„O particularitate a Clujului se remarcă în zona office, care, deși este mai puțin dezvoltată decât cea din Capitală, a cunoscut o creștere accelerată în ultimii doi ani pe plan local, iar trendul pare să se mențină și în perioada următoare”, a declarat reprezentantul companiei.
RE/MAX în Cluj – 10 birouri până în 2020
În momentul actual, RE/MAX deține trei birouri active pe piața clujeană, al patrulea urmând să fie inaugurat până în luna iulie, cu un total de 25 de agenți. Planurile companiei vizează lărgirea rețelei cu încă șase birouri în următorii cinci ani, precum și un număr de minim 100 de agenți în următorii opt ani.
„Două dintre birourile existente au o experiență de doar câteva luni, așa că nu putem face o analiză a activității lor în 2014, însă, în ansamblu, numărul de tranzacții este corelat de numărul de agenți, iar creșterea acestora este puternic influențată de nivelul de educație al agenților, pe care îl sporim constant prin programele Academiei RE/MAX, prin care se oferă peste 200 de ore de training specific domeniului imobiliar”, a completat Răzvan Cuc.
De altfel, având în vedere lipsa unei asociații profesionale și a unui cadrul legislativ care să reglementeze piața imobiliară, specialiștii RE/MAX estimează că numărul tranzacțiilor imobiliare intermediate de către agenții din Cluj se ridică la circa o treime din total.
În ceea ce privește tipul francizelor RE/MAX din Cluj-Napoca, reprezentatul companiei observă un potențial mai mare în zona de start-upuri, favorizat de mulțimea antreprenorilor din regiune. Astfel, estimările companiei arată că cca. 60% din francizele RE/MAX vor fi afaceri demarate de antreprenori ce îşi doresc un business în acest domeniu, restul de 40% fiind conversii ale unor agenţii deja existente.
Despre RE/MAX
RE/MAX este lider mondial în real-estate, fiind franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment. Compania, înfiinţată în 1973 în Denver, are astăzi peste 6.300 de birouri şi peste 100.000 de agenţi afiliaţi în 95 de ţări din întreaga lume. În Europa, RE/MAX este prezent în 31 de ţări, cu 1.500 birouri şi 14.000 de agenţi, continuând să se extindă.