
stirile imobiliare
„Deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii și, într-un stat de drept, se respectă. Prin urmare, demersul meu se opreṣte aici. Cu toate acestea, tema legislaţiei electorale depășite rămâne și sper să fie tratată cu seriozitate, în perspectiva alegerilor următoare”, a scris miercuri, pe Facebook, Remus Pricopie.
Curtea Constituțională, în cadrul atribuției privind respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, a luat în dezbatere miercuri 13 contestații, prin care și cea care vizează Decizia Biroului Electoral Central nr.39D/17.03.2025 privind respingerea înregistrării candidaturii independente a domnului Pricopie Remus și a semnului electoral la alegerile pentru Președintele României din anul 2025.
Aceasta a fost respinsă de judecătorii CCR cu unanimitate de voturi.
Biroul Electoral Central a respins luni mai multe candidaturi, printre care și cea a lui Remus Pricopie, rectorul SNSPA. Acesta nu a depus nicio listă cu semnături de susținere.
Articolul Remus Pricopie, după hotărârea CCR: Deciziile CCR se respectă, demersul meu se oprește aici apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a cărui candidatură la președinție a fost respinsă de BEC, a reacționat după ce miercuri CCR a respins și contestațiile formulate: „Deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii și, într-un stat de drept, se respectă”.
Articolul Remus Pricopie, după hotărârea CCR: Deciziile CCR se respectă, demersul meu se oprește aici apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax