
stirile imobiliare
Potrivit poliției din Florida, româmul de 32 de ani numit Romică Aciocănasei, își alegea victimele din rândul bătrânilor aflați la cumpărături în marile magazine, potrivit Alaska News Source.
Pe imaginile camerelor de supraveghere se vede cum o bătrână, în timp ce pleca dintr-un magazin din Delray Beach, a fost abordată de românul care folosea o identitate falsă.
Potrivit polițiștilor din Florida, bărbatul le spunea apoi victimelor că au scăpat pe jos o bancnotă de 20 de dolari, în timp ce flutura bancnota în fața lor. Acesta îi îndemna apoi pe bătrâni să pună bancota în portofel.
În timp ce victimele își deschideau portofelul, se putea vedea cum bărbatul punea mâna deasupra lui, sustrăgând apoi unul dintre cardurile bancare. Bărbatul a făcut la fel și cu bătrâna pe care a întâlnit-o ieșind din centrul comercial.
„În timp ce ea își deschidea portofelul, puteai să-l vezi punându-și mâna deasupra și scoțându-i cardul de debit”, a explicat detectivul Gio Milicchio, din cadrul Departamentului de Poliție din Delray Beach.
Românul ar fi făcut asta fără ca victimele să observe. Potrivit polițiștului, acesta nu este un incident izolat.
Acesta precizează că românul ar avea legături cu o rețea infracțională care acționează în mai multe orașe din Florida și chiar Texas.
Potrivit lui Milicchio, cazul este acum parte a unei investigații de aploare, în cadrul căreia sunt implicate mai multe autorități din SUA.
Detectivul din SUA o numește „o schemă de distragere”
Hoții acționează în magazinele mari. Aceștia stau în spatele victimei la coadă la casa de marcat, și privesc victima în timp ce introduce codul PIN de la card.
După ce ține minte codul PIN, suspectul o abordează apoi pe victimă, furându-i cardul prin metoda descrisă anterior.
„În mod sigur, el lucra cu cel puțin cinci sau șase persoane, iar toți aveau același mod de operare și se îmbrăcau la fel. Toți aveau bărbi dese. Toți încercau să arate la fel pentru a induce în eroare”, a declarat detectivul Milicchio.
În imaginile de pe camerele de supraveghere se vede cum bărbatul folosea cardurile, chiar la câteva minute după furt, scoțând chiar și mii de dolari din mai multe locații.
Românul a fost prins în luna ianuarie în fața unui magazin Whole Foods, după ce el, dar și o femeie care îi era complice, au fost văzuți abordând mai mulți cumpărători. Femeia a fugit când bărbatul a fost prins de polițiști.
Detectivul a mai precizat că a fost dificil pentru polițiști să-l găsească pe bărbat, pentru că era imigrant. „Pentru că ei sunt străini, nimeni nu a putut să-i depisteze, până când nu i-am prins în ianuarie”, a declarat Milicchio.
Potrivit polițiștilor din SUA, românul are activitate infracțională în Europa și ar putea avea legături cu o grupare infracțională mai amplă care activează în Statele Unite.
Românul a fost reținut în închisoarea din Palm Beach pentru acuzații care variază de jaf, dar și înșelătorie.
Articolul Român din SUA, prins după ce a jefuit mai mulți bătrâni, folosind o schemă elaborată apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Un cetățean român a fost reținut de autoritățile din Florida, după ce a fost prins jefuind o bătrână din America, folosind o schemă elaborată de distragere, dar și o identitate falsă. Incidentul nu este unul izolat, potrivit poliției.
Articolul Român din SUA, prins după ce a jefuit mai mulți bătrâni, folosind o schemă elaborată apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax