
stirile imobiliare
Lucrările la podul dintre continentul european, pe malul italian, și Sicilia ar putea începe în curând. Este vorba despre un pod uriaș care va constitui singura legătură rutieră a insulei cu continentul. Proiectul este blocat de zeci de ani.
Lucrările ar putea începe în cursul verii, a declarat luni ministrul italian al infrastructurii Matteo Salvini, potrivit Reuters. El a promis să blocheze orice încercare a grupurilor criminale de a se infiltra în proiect.
Proiectul a fost analizat timp de decenii ca o modalitate de a ajuta la dezvoltarea sudului Italiei. În 2013, compania creată pentru a supraveghea construcția podului a fost închisă ca parte a unei campanii de reducere a cheltuielilor statului și a datoriei publice.
Cu toate acestea, ministrul Matteo Salvini a făcut din acesta o prioritate, iar guvernul condus de Giorgia Meloni a alocat 13,5 miliarde de euro pentru construirea acestuia.
Ideea podului nu e nouă. Și romanii voiau să-l facă
Proiectul mai are nevoie de câteva aprobări și ar putea fi lansat la vară, a spus Salvini.
Construcția, realizată de un consorțiu condus de compania italiană Webuild (WBD.MI), ar urma să aibă o lungime de aproximativ 3,6 km, o deschidere centrală de 3,3 km și ar conecta Sicilia de regiunea Calabria.
Podul va asigura o legătură rapidă feroviară și rutieră, ca alternativă la traversarea cu feribotul peste Strâmtoarea Messina.
Proiectul a fost criticat din cauza costurilor uriașe, a riscului reprezentat de cutremurele din zonă și a posibilei infiltrări în lucrări a unor companii controlate de Cosa Nostra și ‘Ndrangheta.
Ideea, extrem de ambițioasă, își are originile încă din perioada Romei Antice, când Plinius cel Bătrân relata despre o structură plutitoare folosită pentru a transporta peste 100 de elefanți de război de pe insulă pe continent.
Articolul Salvini începe construirea unui pod între Italia continentală și Sicilia, proiect care trenează de 10 ani apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Ideea proiectului datează de pe vremea lui Plinius cel Bătrân
Articolul Salvini începe construirea unui pod între Italia continentală și Sicilia, proiect care trenează de 10 ani apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax