
stirile imobiliare
„Am declanșat astăzi procedura de demitere a conducerii Salrom, compania de stat care administrează Salina Praid, în urma dezastrului provocat de inundațiile din luna mai. Cine a greșit, dovedit cu date clare, conform legii, răspunde!”, a anunțat pe pagina sa de Facebook, ministrul Economiei.
Radu Miruță își justifică decizia cu argumentul că angajații din companiile de stat au o serie de beneficii, dar care vin la pachet cu responsabilitate.
Consecințele inundațiilor dezastruoase din luna mai au la origine indiferența celor care aveau obligația să intervină din timp. Acum a venit timpul ca cei care au greșit să plătească, a adăugat ministrul Economiei.
„Dezastrul de la Praid nu a fost un accident natural. A fost rezultatul indiferenței și al pasării continue a responsabilității. Salrom, Apele Române și ANRM au ignorat aceste avertismente și și-au pasat vina unii altora. Nimeni nu a intervenit la timp. Acum e timpul ca cei care au greșit sa plătească”.
Referitor la Salrom, unde imediat după dezastru directorul a primit o mărire substanțială de salariu, banii publici sunt cheltuiți pe chefuri. Ministrul Miruță vine cu un exemplu elocvent:
„Si este timpul sa oprim lipsa de bun simt! Uitați exemplul concret, tot de la Salrom. 12.562,87 euro.
Atât a costat o paranghelie organizată de conducerea Salrom. Nu din banii lor. Din banii dumneavoastră. Și știți când au făcut-o? Conform facturii, pe 30 iunie. Exact când noi căutam soluții disperate pentru Salina Praid. Exact când tăiam din cheltuielile statului, când cămașa ardea pe noi. Exact cu o zi înainte de termenul-limită pentru lucrările urgente de acolo. S-a terminat cu bătaia de joc pe banii publici”
Conducerea Salrom răspunde, deja, pentru asta și cu funcțiile, și în fața Justiției, a concluzionat Miruță.
Articolul Șefii Salrom își pierd funcțiile. Ministrul Economiei a declanșat procedura de demitere apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Conducerea societății Salrom va fi demisă. Ministrul Economiei, Radu Miruță a declanșat, joi, procedura de demitere a celor pe care îi consideră responsabili pentru dezastrul de la Salina Praid.
Articolul Șefii Salrom își pierd funcțiile. Ministrul Economiei a declanșat procedura de demitere apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax