
stirile imobiliare
Cel mai înalt oficial militar american, a intrat în detalii cu privire la operațiune – despre care a dezvăluit că a fost denumită Midnight Hammer. El a prezentat calendarul operațiunii, precum și armele și echipamentele utilizate.
El a adăugat că, în urma evaluării inițiale a pagubelor produse de luptă, s-a constatat că toate cele trei situri au suferit „pagube și distrugeri extrem de grave”, potrivit Sky News.
Caine a declarat că, la miezul nopții de vineri spre sâmbătă, un mare ansamblu de bombardiere B-2 a fost lansat din SUA. Pentru a menține „surpriza”, unele bombardiere au zburat spre vest, în Pacific, lucru descris de Caine drept un „efort de decepție”.
În timpul zborului de 18 ore către țintă, bombardierele americane au fost supuse mai multor realimentări. „A fost planificat și executat în mai multe domenii, cu o coordonare care reflectă capacitatea noastră de a proiecta puterea la nivel global, cu viteză și precizie, la momentul și în locul ales de națiunea noastră”, a declarat Caine.
Primele atacuri, asupra Fordow
În timp ce bombardierele operațiunii Midnight Hammer intrau în Iran, SUA au lansat „mai multe momeli” și chiar înainte de a face acest lucru, la ora 17:00 EST, un submarin american a lansat peste 24 de rachete de croazieră Tomahawk spre Isfahan.
„În jurul orei 18.40 EST (01:40, ora României), B-2 a lansat două arme GBU 57 Massive Ordnance Penetrator asupra primei din mai multe ținte de la Fordow. După cum a declarat președintele aseară, celelalte bombardiere și-au atins apoi țintele”, a spus el.
În total, au fost folosite peste 75 de arme, inclusiv 14 bombe bunker buster de 30.000 de kilograme. Aceasta a marcat prima lor utilizare operațională.
În timpul întrebărilor, secretarul Apărării, Pete Hegseth, a declarat că, în opinia sa, au „obținut distrugerea capacităților” la Fordow.
„Evaluarea pagubelor produse de luptă este în curs de desfășurare, dar evaluarea noastră inițială, așa cum a spus președintele, este că toate munițiile noastre de precizie au lovit acolo unde am vrut să lovească și au avut efectul dorit, în special la Fordow, care a fost ținta principală aici, credem că am obținut distrugerea capacităților acolo”, a spus oficialul.
Articolul Șeful Statului Major Întrunit al SUA: Siturile nucleare iraniene au suferit „daune extrem de grave” după atacurile SUA apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
„Siturile nucleare iraniene au suferit daune și distrugeri extrem de grave în urma atacurilor Statelor Unite”, declară duminică șeful Statului Major Întrunit al SUA, Dan Caine, în cadrul discursului susținut duminică în Pentagon.
Articolul Șeful Statului Major Întrunit al SUA: Siturile nucleare iraniene au suferit „daune extrem de grave” după atacurile SUA apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax