
stirile imobiliare
„Acum două zile am fost luat în derâdere. Am dat un interviu la Financial Times și spuneam că actuala majoritate nu va mai exista în momentul în care candidatul lor beneficiază de votul românilor. Iată că actuala majoritate este într-o disoluție și nu are nici susținerea populară. Așa că vom vedea din interiorul Parlamentului, după ce terminăm această etapă, care sunt partidele sau parlamentarii dispuși să formeze o majoritate guvernamentală. Nu cred că poate da nimeni o soluție de majoritate în acest moment, după 18 mai. Vom aștepta rezultatul alegerilor, după care vom trece la negocieri, cum spune în Constituție”, spune la Euronews România George Simion, întrebat cu cine va face AUR majoritate parlamentară după alegerile prezidențiale.
El afirmă că Victor Ponta „are un singur vot în Parlamentul român”.
„Domnul Ponta nu reprezintă un partid politic. Domnul Ponta și-a părăsit partidul care l-a reacceptat în rândurile sale. Așa că dacă mă întrebați de o majoritate parlamentară, nu cred că este o întrebare viabilă. Nu, nu-mi doresc susținerea ( în turul doi – n.r.) nici a domnului Ponta, nici a domnului Ciolacu, nici a domnului Predoiu, care acum câteva zile îl hulea pe Nicușor Dan, acum chipurile îl susține. Nu doresc asocierea cu acești domni. Eu lupt pentru votul românilor și doar românii vor decide cine este președinte după 18 mai”, încheie Simion.
Primul tur al alegerilor prezidențiale, de pe 4 mai, a fost câștigat de George Simion. Pe locul doi a ieșit Nicușor Dan.
Articolul Simion: Nu am nevoie de susținerea lui Ponta apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Nu am nevoie nici de susținerea lui Ponta, care și-a părăsit partidul care l-a reacceptat în rândurile sale, nici a lui Ciolacu, nici a lui Predoiu, spune George Simion. El afirmă că nu vrea asocierea cu aceștia, ci luptă pentru susținerea românilor.
Articolul Simion: Nu am nevoie de susținerea lui Ponta apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax