
stirile imobiliare
Declarațiile vin după ce președintele american Donald Trump a amenințat joi că va impune o taxă de 200% pe toate vinurile și alte produse alcoolice din UE dacă blocul european nu renunță la taxa planificată pe bourbon-ul american.
„S-au făcut greșeli? Da, probabil, pentru că bourbon-ul din Kentucky a fost inclus ca și cum ar fi o amenințare comercială”, a spus Bayrou despre tarifele propuse de UE ca răspuns la taxele americane pe oțel și aluminiu.
„A ieșit la iveală o listă foarte veche (de produse) fără să fie verificată așa cum ar fi trebuit”, a explicat el la postul de radio France Inter, potrivit Reuters.
Amenințarea lui Trump împotriva vinurilor și băuturilor spirtoase europene a provocat îngrijorare în rândul producătorilor europeni care se bazează pe exporturi, inclusiv fabricanții francezi de coniac, deja afectați de tarifele impuse de Beijing într-o dispută separată legată de taxele UE pe mașinile electrice chinezești.
Bayrou, care s-a întâlnit vineri cu reprezentanți ai industriei coniacului, a declarat că speră că discuțiile cu Washington și Beijing vor rezolva disputa tarifară. Prima rundă de contra-tarife ale UE împotriva mărfurilor americane, inclusiv bourbon, urmează să intre în vigoare la 1 aprilie.
Se așteaptă ca premierul francez să viziteze China pentru a discuta problema coniacului, dar nu au fost anunțate încă datele.
Articolul Taxele UE pe whiskey-ul american au fost probabil o greșeală – premierul francez apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Uniunea Europeană a făcut probabil o greșeală când a vizat whiskey-ul american în răspunsul său la tarifele SUA, afirmă premierul francez Francois Bayrou. Acesta cere negocieri pentru a evita taxe și mai dăunătoare asupra industriei de coniac din Franța.
Articolul Taxele UE pe whiskey-ul american au fost probabil o greșeală – premierul francez apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax