
stirile imobiliare
Președintele american a declarat într-o conferință de presă că armele sunt „foarte greu de obținut”, dar că „vom vedea dacă putem pune la dispoziție o parte din ele”. Trump a lăsat deschisă și posibilitatea acordării unui ajutor militar suplimentar Kievului, care se luptă să respingă avansul rus, conform Reuters.
Zelenski a descris întâlnirea ca fiind „lungă și substanțială”, afirmând că au fost abordate „toate problemele cu adevărat importante”.
„Am discutat despre cum să obținem un armistițiu și o pace reală. Am vorbit despre cum să ne protejăm poporul”, a scris el pe X.
Trump a anunțat că va vorbi din nou în curând cu Vladimir Putin, afirmând că președintele rus „trebuie să pună capăt acestui război”. El a descris conflictul ca fiind „mai dificil decât alte războaie”.
Întâlnirea marchează un pas pozitiv în relațiile dintre Washington și Kiev, după o întrevedere dezastruoasă la Casa Albă în februarie. Trump nu dăduse până acum semne că ar intenționa să reia donațiile de armament către Ucraina, inițiate de predecesorul său Joe Biden.
Articolul Trump semnalează disponibilitatea de a trimite Ucrainei mai multe rachete Patriot apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Donald Trump va lua în considerare furnizarea către Ucraina a mai multor rachete de apărare aeriană Patriot, după o întâlnire de 50 de minute cu Volodimir Zelenski în marja summitului NATO de la Haga.
Articolul Trump semnalează disponibilitatea de a trimite Ucrainei mai multe rachete Patriot apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax