
stirile imobiliare
Bărbatul era arestat preventiv pentru conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Acesta a fugit în jurul orei 17:50.
Unitatea de deținere a fost alertată de urgență, administrația penitenciarului dispunând următoarele măsuri specifice: activarea planurilor de cooperare interinstituțională, alarmarea personalului penitenciarelor Botoșani și Bacău, constituirea echipelor de căutare mixte formate din polițiști de penitenciare și reprezentanți ai Inspectoratului Județean de Poliție Bacău, Brigada Mobila de Jandarmi Bacău și alte forțe de sprijin, potrivit ANP.
Deținutul are o înălțime de 168 cm, ochi căprui, frunte lată, față ovală, sprâncene arcuite, mustață deasă cu colțurile arcuite în sus, barbă nerasă grizonată, iar la momentul evadării, purta pantaloni scurți de culoare închisă și tricou de culoare albă.
Părăsirea fără autorizare a mijlocului de transport este asimilată infracțiunii de evadare şi se pedepseşte conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la șase luni la trei ani.
Articolul Un deținut a evadat dintr-o ambulanță a ANP Botoșani, în timp ce era transferat la Penitenciarul Spital Jilava apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Un bărbat de 58 de ani, care se afla în arest preventiv, a evadat, miercuri seară, dintr-o ambulanță a Administrației Naționale a Penitenciarelor, în timp ce era transferat la secția de psihiatrie a Penitenciarului Spital Jilava.
Articolul Un deținut a evadat dintr-o ambulanță a ANP Botoșani, în timp ce era transferat la Penitenciarul Spital Jilava apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax