
stirile imobiliare
„Într-un videoclip apărut recent pe rețelele sociale, Neamțu reacționează violent la întrebările oamenilor care îi reproșează legăturile și finanțarea primită de la Bogdan Peșchir, arestat pentru 30 de zile, cunoscut ca finanțator al candidatului prorus Călin Georgescu. Deputatul AUR este pe lista persoanelor care au primit bani de la finanțatorul lui Georgescu, așa cum apare în motivarea deciziei de arestare”, se arată într-un comunicat al USR.
„Pentru limbajul trivial pe care l-a folosit în spațiul public, președintele Comisiei pentru cultură din Camera Deputaților trebuie să își dea demisia! Nu vorbim despre un dezacord într-un schimb de idei, ci despre o escaladare fără precedent pentru o persoană care ocupă o astfel de funcție. Limbajul folosit de acesta este obscen, incalificabil și de nereprodus”, declară George Gima, vicepreședintele Comisiei.
Parlamentarul USR atrage atenția că acest comportament afectează grav imaginea Comisiei și subminează încrederea cetățenilor în instituțiile democratice.
„Prin această atitudine, domnul Neamțu aduce prejudicii Comisiei pentru cultură, arte și mijloace de informare în masă. Solicit tuturor colegilor membri ai acestei comisii să se dezică de această atitudine și să ceară, la rândul lor, schimbarea conducerii comisiei din care facem parte”, spune deputatul USR.
Articolul USR: Președintele Comisiei de Cultură, Mihail Neamțu, trebuie să demisioneze apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Deputatul USR George Gima, vicepreședinte al Comisiei pentru cultură, arte și mijloace de informare în masă din Camera Deputaților, solicită demisia președintelui Comisiei, Mihail Neamțu (AUR), după apariția în spațiul public a unui clip video în care acesta folosește un limbaj agresiv.
Articolul USR: Președintele Comisiei de Cultură, Mihail Neamțu, trebuie să demisioneze apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax