
stirile imobiliare
Anunțul externării a fost făcut sâmbătă de către unul dintre medicii care îl tratează, scrie agenția Reuters.
„Sfântul Părinte va fi externat începând de mâine în stare clinică stabilă, cu o prescripție de continuare parțială a terapiei medicamentoase și o perioadă de convalescență și odihnă de cel puțin două luni”, a declarat Sergio Alfieri, șeful echipei care se ocupă de Suveranul Pontif, potrivit CNN.
În cursul zilei de sâmbătă, Vaticanul a declarat că Suveranul Pontif a planificat, de asemenea, să facă prima sa apariție publică duminică, oferind o binecuvântare de la fereastra camerei sale de la Spitalul Gemelli din Roma.
Papa Francisc a fost văzut de public o singură dată în timpul șederii sale în spital, într-o fotografie dată publicității de Vatican săptămâna trecută. În poza respectivă, Suveranul Pontif se afla la rugăciune într-o capelă a spitalului.
Papa oferă de obicei o rugăciune săptămânală la prânz în Piața Sfântul Petru duminica. El nu a mai putut face acest lucru din 9 februarie.
Francisc, în vârstă de 88 de ani, a fost internat în spital pe 14 februarie cu o infecție respiratorie severă, care a necesitat un tratament evolutiv.
Articolul Vești bune de la Vatican: Papa Francisc va fi externat din spital duminică apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Papa Francisc va fi externat din spital duminică, 23 martie 2025, și va avea nevoie de două luni de odihnă la Vatican.
Articolul Vești bune de la Vatican: Papa Francisc va fi externat din spital duminică apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax