
stirile imobiliare
„Chiar speram să vină la dezbatere și l-aș fi întrebat: «George, explică-mi și mie, te rog. Înțeleg că te susține foarte tare Călin Georgescu. Poți să-l suni, să-l pui pe speaker, să zică? Că n-a zis niciodată Călin Georgescu că te susține. Vorbești tu». E ca și când eu aș vorbi acum că mă susține, nu știu, Lebron James. Că-i mare baschetbalist”, a spus Ponta în cadrul emisiunii „Ai Aflat! cu Ionuț Cristache”.
„Este o impostură totală”, a adăugat Victor Ponta.
Ponta a vorbit și despre pozele în care George Simion și Călin Georgescu apar împreună la slujba de Înviere, afirmând că Simion ar fi ajuns neanunțat la o mănăstire unde se afla Călin Georgescu, venind cu elicopterul pentru a obține o fotografie alături de acesta.
„Călin Georgescu i-a zis să plece. Nu i-ați văzut să stea la masă, să ciocnească ouăle ca toți românii. Și după cum ați văzut, nu a scos un cuvânt despre el”, a adăugat fostul prim-ministru.
Ponta nu va participa la dezbaterea de la Antena 3
Victor Ponta a confirmat la emisunea Ai Aflat! cu Ionuț Cristache că nu va participa la dezbaterea organizată de Antena 3 CNN, alegând în schimb să ia parte la un eveniment religios la Mănăstirea Pantocrator din Teleorman.
Articolul Victor Ponta susține că George Simion nu ar fi susținut de Călin Georgescu: „o impostură totală” / Ponta îl acuză pe Simion că a luat un elicopter să facă o poză cu CG la înviere apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale, a declarat, miercuri, în emisiunea „Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” că George Simion nu ar fi susținut de Călin Georgescu. Ponta a catalogat situația drept „o impostură totală”.
Articolul Victor Ponta susține că George Simion nu ar fi susținut de Călin Georgescu: „o impostură totală” / Ponta îl acuză pe Simion că a luat un elicopter să facă o poză cu CG la înviere apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax