
stirile imobiliare
Elon Musk își intensifică eforturile de a-și consolida poziția în domeniul inteligenței artificiale printr-o nouă rundă de finanțare pentru xAI, startup-ul său lansat în 2023. Potrivit informațiilor dezvăluite de companie unor investitori, xAI este în discuții pentru o finanțare de 4,3 miliarde de dolari, prin vânzare de acțiuni. Demersul vine în paralel cu o tentativă de împrumut de 5 miliarde de dolari, pe care compania încearcă să-i împrumute de la investitori, în obligațiuni, notează Bloomberg.
Fondurile sunt necesare pentru a susține dezvoltarea rapidă a chatbotului Grok și a altor produse AI, având în vedere competiția acerbă în industria tehnologiei, potrivit informațiilor furnizate marți de Bloomberg.
Documentele distribuite investitorilor arată că o mare parte din fondurile deja atrase de companie au fost cheltuite. Între lansarea sa și începutul acestui an, xAI a strâns 14 miliarde de dolari, însă la finalul lunii martie, doar 4 miliarde mai rămăseseră în conturi, potrivit bilanțului.
Fondurile, alocate exclusiv diviziei de inteligență artificială
xAI este cunoscută pentru dezvoltarea chatbotului Grok, integrat în platforma X, fostul Twitter, pe care Musk a achiziționat-o în 2022. Deși miliardarul a decis recent să fuzioneze xAI cu rețeaua socială X, fondurile nou atrase urmează să fie alocate exclusiv diviziei de inteligență artificială. În cazul în care finanțarea va fi obținută, banii ar putea accelera dezvoltarea unor produse AI care să concureze direct cu ChatGPT, Gemini sau Claude.
Printre investitorii anteriori, se numără nume grele din Silicon Valley, precum Andreessen Horowitz, Sequoia și VY Capital. Surse apropiate companiei susțin că xAI ar putea beneficia și de o restituire de 650 milioane de dolari de la unul dintre producătorii săi, ceea ce ar ajuta la reducerea costurilor.
xAI, evaluată recent la 80 de miliarde de dolari
Pe fundalul competiției acerbe în industria AI, unde giganți precum OpenAI, Google și Anthropic investesc masiv în infrastructură și cipuri, xAI încearcă acum să își asigure resursele necesare pentru a rămâne competitivă. În ciuda cheltuielilor accelerate, compania ar fi fost evaluată la 80 de miliarde de dolari la finalul primului trimestru din 2025, în creștere de la 51 de miliarde, valoarea avută la sfârșitul anului trecut.
Articolul xAI, compania lui Musk, vrea să atragă 4,3 miliarde de dolari de la investitori apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
xAI, compania de inteligență artificială fondată de Elon Musk, caută să atragă 4,3 miliarde de dolari de la investitori, pe lângă un împrumut de alte 5 miliarde, aflat în derulare. Un aport de capital de această amploare ar plasa plasa xAI printre cele mai bine finanțate startup-uri de inteligență artificială în lume.
Articolul xAI, compania lui Musk, vrea să atragă 4,3 miliarde de dolari de la investitori apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax