
stirile imobiliare
Întâlnirea vine la la câteva zile după ce Teheranul a respins „ordinele” Statelor Unite de a relua dialogul cu privire la programul nuclear iranian.
În 2015, Iranul a ajuns la un acord cu Statele Unite, Rusia, China, Marea Britanie, Franţa şi Germania si a acceptat să îşi limiteze programul nuclear în schimbul ridicării sancţiunilor internaţionale. Însă, în 2018, Donald Trump, la un an de la începutul primului său mandat ca preşedinte al SUA, s-a retras din pact.
Săptămâna trecută, Trump a declarat că a trimis o scrisoare liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, propunând negocieri nucleare şi adăugând că „există două moduri în care Iranul poate fi gestionat: militar sau printr-un acord”.
Preşedintele iranian Masoud Pezeshkian a răspuns că nu va negocia cu SUA în timp ce este „ameninţat” şi că Iranul nu se va supune „ordinelor” americane de a purta discuţii. Iranul a fost şi mai indignat după ce şase dintre cei 15 membri ai Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) – SUA, Franţa, Grecia, Panama, Coreea de Sud şi Marea Britanie – au organizat o reuniune cu uşile închise în această săptămână pentru a discuta despre programul său nuclear.
Teheranul a afirmat că întâlnirea a fost un „abuz” al Consiliului de Securitate al ONU.
Înaintea discuţiilor de vineri de la Beijing – la care participă miniştrii adjuncţi de externe ai Chinei, Rusiei şi Iranului – China a declarat că speră ca această reuniune trilaterală să ajute la crearea „condiţiilor” pentru reluarea rapidă a dialogului şi negocierilor.
Iranul a negat mult timp că lucrează la dezvoltarea unei arme nucleare. Cu toate acestea, Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică a avertizat luna trecută că Teheranul „accelerează dramatic” îmbogăţirea uraniului până aproape de nivelul de aproximativ 90% necesar pentru obţinerea de arme nucleare.
Articolul China, Iranul şi Rusia dau startul discuţiilor la Beijing privind programul nuclear iranian apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Diplomaţi de rang înalt din Iran, Rusia şi China se reunesc, vineri, la Beijing, pentru discuţii privind programul nuclear al Teheranului, pe fondul tensiunilor cu SUA, potrivit radiodifuzorului de stat chinez CCTV, citat de Reuters.
Articolul China, Iranul şi Rusia dau startul discuţiilor la Beijing privind programul nuclear iranian apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax