
stirile imobiliare
Potrivit Jandarmeriei Capitalei, marți, în jurul orelor 12.00, a avut loc o adunare publică nedeclarată pe trotuarul din fața sediului Palatului Cotroceni.
Pe timpul desfășurării manifestației, bărbatul a părăsit locul de desfășurare, fugind pe partea carosabilă, către intrare, cu intenția de a pătrunde în obiectiv.
Este vorba de cel cunoscut drept „Stegarul dac”, pe numele real Cezar Cătălin Avrămuță.
Acesta a fost oprit de forțele de ordine, iar în urma recomandărilor acestora, a revenit în zona de desfășurare a protestului.
„Menționăm faptul că pe timpul intervenției nu s-au folosit forța sau mijloacele din dotare. În acest context, bărbatul, în vârstă de 58 de ani, cunoscut în spațiul public pentru comportamente similare, a fost sancționat în conformitate cu prevederile art 26, alin. 1, lit d) din Legea 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, cu amendă în valoare de 1.000 de lei”, a transmis Jandarmeria Capitalei.
Totodată, în jurul orei 15.50, aceeași persoană, aflându-se în fața sediului Guvernului, s-a așezat pe trotuar, chiar în fața intrării în instituție, blocând astfel accesul. Forțele de ordine i-au pus în vedere să se îndepărteze de poarta de acces, întrucât urma să ajungă o delegație oficială. În scurt timp, acesta s-a conformat și s-a îndepărtat de zona respectivă.
Articolul „Stegarul dac” a încercat să intre în sediul Palatului Cotroceni, apoi a blocat accesul în Guvern apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Bărbatul cunoscut drept Stegarul dac, pe numele real Cezar Cătălin Avrămuță, a încercat, marți, să intre în Palatul Cotroceni. Acesta a fost oprit de forțele de ordine. Ulterior, acesta s-a așezat în fața intrării în Guvern, blocând accesul.
Articolul „Stegarul dac” a încercat să intre în sediul Palatului Cotroceni, apoi a blocat accesul în Guvern apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax